VIAŢA VEŞNICĂ PE PĂMÂNT SAU ÎN CER? Îndată ce deschidem Biblia la primele pagini ale ei, găsim relatarea despre felul cum a fost creat omul. Avea atunci viaţă veşnică, de aceea porunca lui Dumnezeu spune: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.” Genesa 2: 16b, 17. Ne dăm seama din aceste versete, că viaţa veşnică a omului recent creat depindea de ascultarea lui. Dacă respecta porunca dumnezeiască ar fi trăit veşnic. După ce Adam şi Eva au păcătuit, mâncând din pomul oprit, „Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedecăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el, şi să trăiască în veci.” Genesa 3:22. A mânca din „pomul vieţii” înseamnă a avea nemurirea? Nu, în nici un caz! Singurul care are nemurirea este IEHOVA, Dumnezeul cel veşnic, după cum arată apostolul Pavel în scrisoarea sa către Timotei. (vezi 1Tim 1:17 şi 6:16). Putem observa că Dumnezeu nu a restricţionat mâncarea din „pomul vieţii”, oamenilor creaţi, înainte ca ei să păcătuiască, dimpotrivă, porunca a fost: „Puteţi să mâncaţi după plăcere din orice pom din grădină”, excepţia fiind doar „pomul cunoştinţei binelui şi răului.” Pericol de a mânca din „pomul vieţii” a fost doar după ce Adam şi Eva au păcătuit. Dacă s-ar fi întâmplat ca în acel timp Adam şi Eva să ajungă să mănânce şi din „pomul vieţii”, cu siguranţă, dreptatea lui Dumnezeu i-ar fi lăsat să trăiască în veci. Acest drept l-a pierdut omenirea atunci, prin păcatul lui Adam şi Eva, de a trăi în veci. Ei au pierdut viaţa veşnică şi aceasta a răscumpărat-o Isus cu sângele Său, după cum arată şi apostolul Pavel: „pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţă veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.” Romani 5:21. Noi astăzi, dorim mai mult decât de a redobândi viaţa veşnică? Sunt multe păreri astăzi, anume că oameni vor merge în cer toţi sau numai un număr limitat, adică 144000 de membrii vor merge în cer, iar ceilalţi primesc viaţa veşnică pe pământ. Acest aspect am dori să-l dezbatem, anume viaţă veşnică pe pământ sau în cer? A ne încrede în om, în cei mari sau în muritori, atrage asupra noastră blestemul (Ieremia 17:5), rămâne dar să analizăm cu atenţie ce spune Biblia despre acest lucru. Este bine să cerem ajutorul Celui ce ni-l poate da (Ioan 14:13), pentru a înţelege corect aceste lucruri! Enumăr câteva puncte după care cred că vom putea trage o concluzie sănătoasă: 1. Mandatul divin spune: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” Genesa 1:28. Dacă perechea de oameni de curând creaţi nu ar fi păcătuit, cu siguranţă că aşa era. Pământul s-ar fi umplut de oameni care-l locuiau. În acest caz este necesar ca un număr de oameni să meargă în cer? Dar din blestemele aduse omului, femeii şi şarpelui după ce au păcătuit (Genesa 3: 14 – 19), rezultă acest lucru? Nu rezultă. IEHOVA, Dumnezeul cel veşnic se schimbă după felul cum acţionează omul? Dumnezeu, prin proorocul Maleahi ne încredinţează clar că El nu se schimbă: „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb…” (Maleahi 3:6a). Să fim siguri de acest lucru, că Dumnezeu nu-şi schimbă planul după om, adică: dacă omul păcătuieşte este necesar ca 144000 de oameni să meargă în cer, iar dacă nu, nu mai este. Nu punem la îndoială puterea lui Dumnezeu, dacă El doreşte face orice, dar trebuie să înţelegem corect scopul Său cu privire la om şi pământ. Scopul Său a fost şi este acela de-a umple pământul de o rasă de oameni perfecţi. Altfel este cu trimiterea lui Isus Hristos ca preţ de răscumpărare pentru om. Aceasta nu schimbă cu nimic acel mandat divin. 2. „Legământul nou”, pe care Isus l-a făcut sună astfel: „Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.” Matei 26:27, 28. Se înţelege din textul acestui nou legământ că s-au dat două unităţi de măsură, anume o parte mai mică pentru cei ce vor avea viaţă veşnică pe pământ şi o parte mai mare pentru cei ce vor avea parte de viaţă în cer? Nu! Isus a spus clar că sângele Său „se varsă pentru mulţi”, fără a arăta mai multe categorii care urmau să beneficieze de acest nou legământ. Şi din epistola lui Pavel către Evrei, capitolele 7, 8, 9, 12 şi din alte versete care vorbesc de acest nou legământ, rezultă o singură categorie de oameni care având parte de acest legământ sunt „moştenitori ai vieţii veşnice” pe pământ. (Tit 3:7). 3. Multe versete referitoare la răsplata omului arată spre viaţă veşnică (vezi Tit 1:2, Romani 6:22, 23, 2:6, 7, 8, 4:13 – 17, Galateni 6:8, Ioan 20:31, Iuda 21, etc.), cununa vieţii (vezi Iacob 1:12, 1Petru 5:4, 1Corinteni 9:25), cununa neprihănirii (2Timotei 4:8), şi moştenitori ai Împărăţiei (Iacob 2:5). Toate aceste răsplăţi promise omului în aceste versete ne îndrumă spre viaţă veşnică pe pământ. 4. Despre credinciosul Avraam, se spune în Evrei 11:10: „Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.” „Cetatea care are temelii tari” fiind „Ierusalimul cel de sus” (Gal. 4:26, Evr. 12:22), care în Apocalipsa 21:9, 10 este numit „mireasa, nevasta Mielului”. Era speranţa lui Avraam de a merge în cer? Nu, ci Genesa 12:3b, arată că toate familiile pământului vor fi binecuvântate prin Avraam, iar apostolul Pavel îl numeşte tatăl celor ce au credinţa lui (Romani 4:16), apoi, la Evrei 11: 39, 40, credincioşii amintiţi în acel capitol 11, sunt arătaţi a avea aceeaşi speranţă ca şi apostolii, anume desăvârşirea. Desăvârşit înseamnă perfect, aceea stare a pierdut-o Adam şi Eva, fapt că toţi doresc să ajungă perfecţi, atât credincioşii din vechime cât şi apostolii, şi nu înseamnă nicidecum că unii vor merge în cer iar alţii moştenesc pământul. Referitor la cele spuse de apostol, anume „că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi”, apostolul Pavel crede că el şi fraţii de pe vremea lui, nu vor vedea moartea ca şi Avraam şi ceilalţi credincioşi din vechime, ei credeau că în timpul vieţii lor vor fi schimbaţi din muritori în nemuritori şi din putrezire în neputrezire (1Corinteni 15:52, 53, 54, 1Tesaloniceni 4:15). Această stare de nemuritor arătată aici de apostolul Pavel diferă de nemurirea pe care o are IEHOVA, nemurire de care s-a vorbit mai sus. Proorocul Isaia clarifică aceasta spunând: „Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr…” Isaia 65:20b,17. Despre cei care vorbeşte proorocul, formând „cerul şi pământul nou”, au fost duşi deja şi la „pomul vieţii”(Apoc. 21, 22), şi totuşi omorâţi dacă vor fi găsiţi păcătoşi, lucru care nu se poate spune despre IEHOVA în nici un caz. În acest fel diferă nemurirea lui IEHOVA faţă de cea a oamenilor. 5. Apostolul Pavel spune: „Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt…” Evrei 6:4. Se poate spune despre cei ce au „gustat darul ceresc”, că au gustat viaţa cerească? Cu nici un chip! Din context se înţelege cine sunt aceia, adică acei „luminaţi” şi care „au gustat Cuvântul cel bun”. Din toate aceste puncte putem înţelege că răsplata omului este viaţa veşnică, viaţă pe care a primit-o Adam la creare, viaţă pe care trebuia să o trăiască pe pământ, iar răsplata celor credincioşi este şi rămâne aceeaşi, anume viaţă veşnică pe pământ. Omul a fost creat pentru pământ şi pentru pământ rămâne întotdeauna. Mulţi oameni dornici de a cunoaşte adevărul Bibliei au înţeles din ultima carte a ei, Apocalipsa, că cei 144000 arătaţi în capitolele 7 şi 14 sunt cei cu chemare cerească iar restul oamenilor credincioşi rămân pentru viaţă veşnică pe pământ. Am avut până în acest timp (noiembrie 2009), o explicaţie clară, care potriveşte întocmai acestei cărţi, Apocalipsa? Fapt că cele şapte peceţi ale cărţii (Apocalipsa 5:1, 2) nu erau rupte, înţelegerea corectă a cărţii Apocalipsa era imposibilă. Tot un studiu atent al Bibliei ne ajută să găsim indicii şi în această privinţă, anume timpul când cele şapte peceţi sunt rupte. IEHOVA, Dumnezeul oştirilor, să fie lăudat şi mărit pentru că trăim acest timp, şi pentru faptul că El a dat „cărticica” „Mielului”, pentru a-i rupe peceţile, iar apoi, printr-un „înger puternic”, dă „cărticica deschisă”, desigilată, clasei „Ioan” (Apocalipsa 10:1, 2, 9). Cu o înţelegere clară a cărţii Apocalipsa, vom şti cine sunt cei 144000, unde vor împărăţi ei, dacă vor trăi în cer sau pe pământ. Să analizăm mai departe câteva versete din cartea Apocalipsa, versete care susţin acest adevăr, anume faptul că viaţa omului este pentru pământ, inclusiv a celor 144000. 1. Apocalipsa 4:4. „Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur.” Cine sunt cei 24 de bătrâni? Isus spune: „Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie…” Apoc 3:21a. Dovadă că aceşti 24 de bătrâni au biruit, ei sunt arătaţi a fi „împrejurul scaunului de domnie” şi „pe capete aveau cununi de aur”, iar faptul că sunt îmbrăcaţi în haine albe tot acest lucru rezultă, anume că ei au biruit, după cum putem citi în versetul 5 al capitolului 3 din Apocalipsa. Din Apocalipsa 5:9 şi 10, deducem un alt lucru, anume faptul că cei 24 de bătrâni existau înainte ca Isus să-Şi fi depus jertfa Sa, de aceea ei spun: „Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!” Dacă se includeau şi cei 24 au fi spus: „Ai făcut din noi…” Un alt indiciu îl avem în Apocalipsa 6:9 – 11. Să înţelegem că sufletelor de sub altar, li s-a dat haine albe şi li s-a spus să se mai odihnească puţin, iar altarul era „înaintea scaunului de domnie” (Apoc. 8:3). Aceste suflete sunt în acelaşi loc cu cei 24 de bătrâni, înaintea, respectiv în jurul scaunului de domnie şi îmbrăcaţi în haine albe. Sufletelor li s-a spus să se mai odihnească puţin, precis şi cei 24 de bătrâni au intrat în acea odihnă, datorită faptului că erau în acelaşi loc şi îmbrăcaţi la fel în haine albe. În epistola lui Pavel către Evrei, el spune: „Să luăm dar bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.” Evrei 4:1. (vezi şi Evrei 4: 6 – 11; 3:18). Din aceste versete putem înţelege desluşit că cei 24 de bătrâni sunt proorocii Domnului IEHOVA, pe care I-a folosit pentru a consemna în Biblie proorociile trimise de El. De aceea spun cei 24 de bătrâni: „…a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari…” Apocalipsa 11:18b. După perioada de aşteptare în odihnă, iată urmează vremea să fie răsplătiţi. Versetul 4 din Apocalipsa capitolul 20, întăreşte acest fapt, anume că cei 24 de bătrâni sunt proorocii, deoarece ei nu împărăţesc cu Hristos 1000 de ani, doar lor li s-a dat judecata. Cu adevărat proorociile lor şi nu numai a lor, (versetul spune: „…nişte scaune de domnie…” nu se arată a fi doar 24 de scaune de domnie) scrise în Biblie, judecă lumea. În concluzie, cei 24 de bătrâni nu sunt parte din cei 144000, după cum explică multe religii, iar la timpul învierii ei vor primi viaţă veşnică pe pământ. 2. Apocalipsa 7:4. „Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patru zeci şi patru de mii, din toate seminţiile lui Israel.” Trebuie să analizăm atent acest verset, precum şi versetul 9, unde este descrisă o mare gloată de oameni. Este foarte cunoscută învăţătura care spune că cei 144000 formează turma mică cu speranţă de viaţă în cer, iar cei descrişi de la versetul 9 la 17, turma mare care vor moşteni pământul. Dar Isus spune: „Mai am şi alte oi, cari nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi vor fi o turmă şi un Păstor.” Ioan 10:16. Dacă aceste „alte oi” de care vorbeşte Isus sunt „turma mare” iar oile aflate deja în staul sunt „turma mică”, Isus spune că aceste două turme trebuie unite să formeze „o turmă şi un Păstor”, nu despărţite, ca unele să meargă la cer iar altele să rămână pe pământ. În acest fel şi copilul de grădiniţă va spune că sunt două turme şi un Păstor. Dacă mergem pe altă părere care spune că acele „alte oi” sunt oile risipite, dar tot „turma mică” o formează după ce sunt aduse în staul, atunci tot cu două turme avem de a face, anume: cea mică unită cu alte oi şi turma mare. Dar Isus spune foarte clar: „vor fi o turmă şi un Păstor”. Studiind versete 9 la 17, iarăşi apar mai multe neclarităţi dacă vrem să separăm acea gloată de cei 144000. Aţi văzut vreodată 144000 de oameni strânşi la un loc? Sunt aceştia o mare gloată? Sigur că da! Dacă această gloată nu este grupată pe rânduri a 100 sau 1000, este doar o strânsură de oameni, atunci se poate număra ea? Aici încape comentariu: da, sunt o mare gloată cei 144000 şi nu se poate număra, dar despre ei este scris că sunt din cele 12 seminţii ale lui Israel, iar despre acea gloată arătată în versetul 9, se spune că este: „din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă…” Da, aşa arată Biblia, dar „Ierusalimul cel de sus” care este format din oameni răscumpăraţi cu sângele Lui Isus, nu sunt „din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi orice neam”? (vezi Galateni 4:26, Romani 2:28, 29 şi Apocalipsa 5:9). Locul în care sta acea gloată, adică „înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe”, nu este acelaşi cu a celor 24 de bătrâni şi a sufletelor de sub altar? Desigur, ei stau în acelaş loc şi sunt îmbrăcaţi la fel, în haine albe. Dacă acea gloată vine din „necazul cel mare”, cei 144000 n-au avut parte de acelaşi necaz? Nu toţi „şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului”? De ce „slujesc zi şi noapte în Templu Lui” dacă acea gloată este destinată vieţii pe pământ? La Efeseni 4:30, apostolul Pavel spune: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” A fi pecetluit înseamnă deci a fi semnat pentru răscumpărare. Aşa cum am arătat, un studiu atent ne face să înţelegem următorul adevăr: atât „alte oi” care într-adevăr au fost un timp risipite, cât şi „turma mică” (Luca 12:32), care într-adevăr era mică în acel timp, acei 144000 şi acea gloată mare, vor forma „o singură turmă” având un singur Păstor, Isus Hristos, primind ca răsplată pentru credinţa lor viaţa veşnică pe pământ, aşa cum arată chiar El: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” Ioan 10:27, 28. 3. Apocalipsa 14:1. „Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patru zeci şi patru de mii, cari aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.” Ca să înţelegem mai clar acest verset, putem analiza alte câteva versete spuse de prooroci: Mica 4:6, 7, Isaia 31:4, 5, Zaharia 8:2, 3 şi altele. Toate aceste versete fac legătură între Sion şi Ierusalim (Sion este de fapt un munte al Ierusalimului, el nu este în cer), arătând locul unde Domnul se va întoarce iarăşi sau se va pogorî pentru a elibera poporul. Fapt că Ierusalimul spiritual a fost dus rob în „Babilon”, de unde Domnul va scoate doar o rămăşiţă, este arătat clar în mai multe ediţii ale broşurii „Secerătorul”, cât şi în tema „Ce spun proorocii”. În acest fel „Mielul stătea pe muntele Sionului”. 4. Apocalipsa 20:4. „Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.” Nu s-a înţeles clar nici acest verset până acum. Odată cu ruperea celor 7 sigile de către „Mielul” Isus Hristos, „Ioan” primeşte cărticica deschisă, iar fiind deschisă este şi înţeleasă. Astfel putem înţelege că învierea arătată în acest verset este una spirituală, şi nicidecum una literală, aşa cum s-a ştiut până acum. Despre această înviere spirituală a vorbit şi Isus: „Adevărat, adevărat vă spun, că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce-l vor asculta, vor învia.” Ioan 5:25. Isus vorbeşte aici atât de prima Sa venire („şi acum a şi venit”), cât şi despre a doua Sa venire („că vine ceasul”), timp în care morţii vor învia. Expresii asemănătoare Isus foloseşte când este întrebat despre venirea lui Ilie. El spune: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile. Dar vă spun că Ilie a şi venit…” Matei 17:11b, 12a. Dacă suntem atenţi, Isus nu spune că Ilie nu mai trebuie să vină fiind odată venit, ci El aminteşte şi de a doua Sa venire, venire înaintea căruia trebuie să vină întâi „Ilie”, iar referitor la prima Sa venire spune că „Ilie” „a şi venit”, fiind vorba de Ioan Botezătorul. Revenind la învieri, acestea trebuie să aibă loc atât la prima venire cât şi la cea de a doua venire a lui Isus. Numai un mort spiritual poate să audă şi să asculte glasul lui Isus, un mort literal nu aude nimic (cât despre învierile literale pe care le-a făcut Isus, auzirea lor nu a fost condiţionată de ascultare, dar Isus specifică: „…vor auzi glasul…şi cei ce-l vor asculta, vor învia”. Nu toţi vor învia.), iar în general oameni au fost judecaţi în timpul vieţii lor, ne mai fiind nevoie de ai ridica din morţi literal şi apoi să fie pedepsiţi iar cu moartea. Referitor la moartea literală şi învierea literală Isus vorbeşte clar când spune: „…dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita.” Luca 20:35. Isus nu pomeneşte de altă înviere aici. Este clar că această înviere va avea loc la sfârşitul celor 1000 de ani, după cum arată şi versetul 5a din Apocalipsa 20: „Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani.” Atunci „mandatul divin” este îndeplinit, de aceea se arată că „nu se vor însura nici nu se vor mărita”. Sunt multe alte dovezi care vorbesc de această primă înviere, adică învierea spirituală: 1Corinteni 15:23 şi 52, 1Tesaloniceni 4:16, Matei 24:31 şi altele. Şi proorocul Ezechiel aminteşte clar despre această înviere: „El a zis: „Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?” Eu am răspuns: Doamne Dumnezeule, Tu ştii lucrul acesta!” „Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când vă voi deschide mormintele, şi vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu! Voi pune Duhul Meu în voi, şi veţi trăi; vă voi aşeza iarăşi în ţara voastră, şi veţi şti că Eu, Domnul (IEHOVA), am vorbit şi am făcut, zice Domnul.” Ezechiel 37:3,13, 14. I-a vorbit aici IEHOVA proorocului, despre o înviere literală? Nicidecum, ci a vorbit de o strângere şi o ieşire din robie, după cum arată versetul 21. Despre prima parte a versetului 4 din Apocalipsa 20, precum şi despre versetul 12, care tot despre înviere vorbeşte se poate vorbi într-o altă temă. Putem pricepe deci, că prima înviere nu este literală, în care cei 144000 vor învia şi vor merge în cer, ci acei care aud cuvintele lui Isus se trezesc la viaţă ca din morţi, la fel cum şi noi am fost morţi deşi trăiam şi aveam în faţă cuvintele sfintei Scripturi. Fraţilor!! O atenţionare face bine tuturor!! Ce facem noi? Stăm liniştiţi în „mormintele” noastre? Auzim noi vocea lui Isus? Ascultăm de ea? Atunci, Duh de viaţă să intre în noi şi să lucrăm. Casa Domnului trebuie „rezidită” (Hagai 1:2, 3, 4)!! A sosit timpul!! IEHOVA să fie lăudat şi preamărit pentru că avem acest privilegiu!! 5. Apocalipsa 20:9. „Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit.” Oricare dintre aceste două grupe amintite aici, „tabăra sfinţilor” sau „cetatea prea iubită” ar reprezenta pe cei 144000, ambele acestea sunt găsite de Satan la sfârşitul celor 1000 de ani, pe „faţa pământului”, deci pe pământ. Este înţelept să studiem Scripturile pentru a înţelege corect această minunată răsplată a omului, adică viaţa veşnică. Înţelegeri greşite ale ei au dus la învăţături de felul: toţi oameni vor merge în cer, numai sufletele merg în cer şi în final doar 144000 vor merge în cer. Este adevărat că şi acei oameni care au dat astfel de învăţături, poate din sinceritate, au adus argumente din Scripturi dar ne fondate temeinic. Cu toţii preferăm casa zidită pe stâncă. Să analizăm câteva versete care, aplicate greşit, ne-au făcut să nu înţelegem corect speranţa vieţii veşnice: 1. Coloseni 1:5 şi 1Petru1:4. „…din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri …” „…şi la o moştenire nestricăcioasă, şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.” Da, este adevărat, atât nădejdea care aşteaptă în ceruri, adică viaţa veşnică, care nu este acum pe pământ, cât şi „pomul vieţii”, sunt păstrate în ceruri pentru ca la timpul potrivit şi cunoscut de IEHOVA, să fie date celor credincioşi. La început „pomul vieţii” nu a fost pe pământ? De ce să se fi schimbat destinaţia lui? 2. Evrei 3:1. „De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească…” Şi poporului lui Israel natural i s-a dat această poruncă de a fi sfânt (Levitic 20:26), la fel şi astăzi un închinător adevărat trebuie să fie sfânt sau curat, de aceea mesajul sună: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu…” Apocalipsa 18:4b. Aceasta este „chemarea cerească”, „nu vă împietriţi inimile…” Evrei 3:8. „Chemarea cerească” cheamă la sfinţenie, la urmarea lui Isus, la ascultarea cuvintelor Sale, la iubire, la pace şi în final la viaţă veşnică. Această chemare vine de la IEHOVA şi Isus Hristos, cu adevărat este cerească. Sunt şi chemări pământeşti: „Şi au zis unul către altul: „Haidem! Să facem cărămizi, şi să le ardem bine în foc.” „Şi au mai zis: „Haidem! Să ne zidim o cetate şi un turn…” Genesa 11:3a, 4a. Este aceasta din urmă o chemare cerească? La fel stă treaba şi cu răsplata cerească (Evrei 9:12, Luca 12:33, etc.) şi răsplata pământească (Daniel 5:17), mâncare pieritoare şi mâncare care rămâne, viaţa veşnică (Ioan 6:27), chip firesc sau în Domnul (Filimon16), înţelepciune care vine de sus şi care nu vine de sus (Iacob 3:15, 17). 3. Ioan 14:3. „Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” Unde urma Isus să se ducă este clar că ucenicii nu puteau merge. Despre aceasta Isus spune: „Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi, cum am spus Iudeilor că, unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum.” Ioan 13:33. În ce fel îi va lua Isus cu El, este arătat în versetul 23 din Evanghelia lui Ioan capitolul 14: „Drept răspuns, Isus i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el.” Când Isus a fost prins, Petru taie cu sabia urechea marelui preot, pentru al apăra, la care Isus spune: „Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” Matei 26:53, Daniel 7:10. Iată, aceste legiuni de îngeri sunt disponibile lui IEHOVA şi lui Isus. De ce este nevoie ca omul să facă un anume serviciu în cer? Pe parcursul scrierii Scripturii, Dumnezeu a trimis îngeri pe pământ cu diferite înştiinţări şi misiuni. Aceştia şi-au luat chip de om (Genesa 19:1,2, 32:24). În timpul celor 1000 de ani, nu în acelaşi fel va conduce Dumnezeu pe om, prin preoţi care „vor împărăţi pe pământ”? Apocalipsa 5:10. Iubiţi fraţi, şi toţi cei ce veţi citi acest articol, dacă ne e frică să credem acest lucru, din sinceritate, de teamă să nu greşim, nu peste mult timp Isus va domni, smochinul a înverzit deja. Aţi observat? Fapt că acei fraţi care continuă să creadă că odată cu venirea lui Isus ei vor fi schimbaţi la viaţă cerească, fapt care nu se va întâmpla, va dovedi acest subiect ferm şi adevărat. Iată ce spune proorocul Isaia: „Iată că cele dintâi lucruri s-au întâmplat, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.” Isaia 42:9. Cele dintâi lucruri care s-au întâmplat sunt lucrarea „smochinului” (Apocalipsa 11:4. Înflorirea şi înverzirea pomilor este în acelaşi timp, atât a smochinului cât şi a măslinului). Porunca pentru rezidirea Ierusalimului a fost dată (Daniel 9: 25), de acum timpul venirii Regelui nu mai este o taină. IEHOVA, Dumnezeul oştirilor, să fie lăudat şi preamătit pentru ceea ce face pentru noi în acest timp. Data apariţiei. Noiembrie 2009 Pentru alte informaţii tel. 0744687717