URCAȚI PE MUNTE LA HRISTOS! "Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său." Apocalipsa 14:1 Nimic nu poate fi acum mai plăcut şi mai atractiv pentru un creştin, pentru un închinător al lui IEHOVA, decât de a sta pe muntele Sion împreună cu Mielul Hristos şi de a avea scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său, care este IEHOVA! Este posibil în acest timp în care trăim, adică în anul 2013, să ne numărăm printre cei 144000? Sigur că da! De aceea venim în faţa voastră cu acest îndemn: Urcaţi pe munte la Hristos! În toate temele acestei ediţii, după cunoştinţa pe care ne-o dă Domnul, am încercat să-i identificăm cât mai corect pe cei 144000, cine sunt ei şi ce speranţă au ei. La fel, după dovezile pe care le avem în Sfintele Scripturi, am încercat să stabilim cât mai exact timpul revenirii Regelui Hristos. După cele relatate în Apocalipsa 14:1, raportat la timpul în care acest verset se împlineşte, Domnul Hristos trebuie să fie venit deja încât stă pe muntele Sion împreună cu cei 144000. Şi în această temă, dorinţa noastră este să dezbatem cât mai atent aceste aspecte, iar dacă Tatăl IEHOVA, prin Domnul nostru Isus Hristos binevoieşte să ne ajute să înţelegem şi să ne lumineze, noi suntem datori să transmitem mai departe acest firicel de lumină. Slăvit şi preamărit să fie IEHOVA şi Fiul Său Isus Hristos, pentru grija pe care Aceştia o poartă poporului Său în aceste vremuri! Pentru a putea înţelege cât mai exact timpul în care trăim şi evenimentele biblice care se împlinesc în prezent, vom face un scurt istoric al poporului lui Dumnezeu şi să arătăm câteva versete în care proorocii Domnului au anunţat acestui popor venirea lui Mesia. Ce avem apoi de făcut, este să stabilim care versete, la care venire a lui Hristos se referă, la prima sau la a doua venire? Prin faptul că îndrăznim să gândim liber şi să judecăm logic, noi nu modificăm nimic din conţinutul Sfintelor Scripturi, însă, dacă unele învăţături venite de la oameni, chiar şi de la Societatea Watch Tower, privind a doua venire a lui Hristos, se dovedesc a fi false şi fără logică, desigur, îndrăznim să modificăm şi să punem în lumină ceea ce potriveşte cel mai bine cu Scriptura. Un prim verset în care se vorbeşte de venirea lui Mesia, găsim în binecuvântarea dată de Iacov fiilor săi, respectiv cea dată lui Iuda: „Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo (Mesia), şi de El vor asculta popoarele.” Geneza 49:10 Fără îndoială că Iacov, strămoşul poporului Israel, s-a referit la cea de a doua venire a lui Mesia, căci la prima Sa venire popoarele nu L-au ascultat, dimpotrivă, chiar iudeii L-au răstignit. Dar acum, la cea de a doua venire a lui Hristos, după ce-l va birui pe Satana, Isus şi cei aleşi de El (144000), vor împărăţi pe pământ (Apocalipsa 5:9, 10) şi negreşit, „de El vor asculta popoarele”. Despre prima venire a lui Hristos, ne vorbeşte proorocul Isaia: „Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.” Isaia 53:7 Iubiţi fraţi! Iată ce uşor putem partaja versetele care ne vorbesc despre venirile lui Hristos. La fel, putem să le aducem în discuţie pe cele din profeţia lui Daniel 9: 24, 25. După cum s-a arătat şi în tema numărul trei, „Şaptezeci de săptămâni”, întâmplări ca: „încetarea fărădelegilor”, „ispăşirea păcatelor”, „ispăşirea nelegiuirii”, „aducerea neprihănirii veşnice”, şi timpul în care vedenia şi proorocia a fost pecetluită, nu au avut nicidecum loc odată cu prima venire a lui Hristos, în ciuda faptului că toate religiile, inclusiv religia Martorilor lui Iehova, aplică profeţia aceasta primei veniri a lui Hristos. Mulţumiri fie aduse lui IEHOVA, care dă lumină la timpul potrivit, că ajutaţi de El am reuşit să înţelegem această profeţie, ea nemaifiind pecetluită şi suntem siguri că aceasta arată timpul celei de-a doua venire a lui Hristos. Să revenim la istoria poporului lui Dumnezeu, poporul Israel. Aşa cum a fost anunţat prin prooroci, prima venire a lui Isus a avut loc, El s-a născut ca israelit din seminţia lui Iuda şi „El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” Isaia 53: 4, 5. Câtă vreme era Isus pe pământ, El i-a înştiinţat pe cei ce aveau urechi de auzit şi ochi de văzut, că după plecarea Sa, pe pământ se va lăsa un timp de noapte şi aşa a fost, după moartea apostolilor s-a lăsat un întuneric spiritual (Ioan 9:4; 11:9, 10; 12:35, 36) care a ţinut mai bine de 1800 de ani. Este bine ştiut faptul că după moartea lui Isus nu mai avem de a face cu un popor natural al lui Dumnezeu, ci cu un Israel simbolic (Faptele apostolilor 15:14) căruia i se mai spune „Biserica”, aşadar, aproximativ prin anii 1871 – 1872, după ce timpul de „noapte” anunţat de Isus a trecut, reapare pe scena lumii un popor pentru Numele lui Dumnezeu, un popor al lui IEHOVA. Tot ce urma să se întâmple cu acest popor al Domnului, regrupat în jurul scrierilor pastorului Russell, toate faptele cele bune ale poporului şi toate faptele lui rele, sunt clar amintite dinainte în paginile Bibliei. Începând cu 1871 încoace, omenirea trăieşte nişte timpuri bine băgate în seamă de Dumnezeu, deoarece toţi proorocii Domnului au fost trimişi să vorbească de acestea, numindu-le „vremurile de pe urmă” (Daniel 2:28; Mica 4:1) sau „vremea sfârşitului” (Daniel 12:9). Şi a doua venire a lui Hristos tot în aceste timpuri trebuie să aibă loc, de aceea este bine ca şi noi, să acordăm o atenţie deosebită la tot ceea ce a fost scris în Scripturi despre aceste timpuri. Fiind atenţi, putem spune că veghem, iar dacă veghem, evenimentele nu ne vor lua prin surprindere. Acelaşi este şi sfatul apostolului Pavel: „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.” 1Tesaloniceni 5:4 – 6. Două evenimente foarte principale care s-au întâmplat cu poporul Domnului în „vremurile de pe urmă”, evenimente care au fost arătate de toţi proorocii Domnului, începând cu primul care este Moise şi până la ultimul, apostolul Ioan, care a scris Apocalipsa, sunt cele două perioade, egale între ele, una de belşug spiritual în care poporul a adus o închinare curată lui IEHOVA, şi una de foamete spirituală sau robie, vreme în care IEHOVA s-a mâniat pe poporul Său pentru abaterile grave pe care acesta le-a făcut de la legea Sa şi pedepsindu-l în acest fel. Despre aceste perioade se vorbeşte detaliat în broşura „Secerătorul” Nr.7, cu tema „Belşug şi foamete” apărută în Februarie 2003 şi se poate găsi pe site-ul: www.grupcaleasfanta.ro/ . Abundenţa de dovezi biblice care ne vorbesc despre aceste perioade, care ne înştiinţează şi ne avertizează în acelaşi timp şi starea reală în care poporul se găseşte astăzi, este de netăgăduit că situaţia în poporul lui IEHOVA ar putea fi alta decât cea arătată de prooroci. Dacă perioada de „robie” sau de foamete spirituală este arătată de a fi de 70 de ani (Ieremia 25:11 şi 12; Daniel 9:2), şi că cele două perioade sunt egale (Genesa 41:2 – 7), şi mai ştim şi când a început prima perioadă, cea de belşug, aproximativ prin 1871 sau 1872, este uşor să ştim unde ne găsim astăzi. Prin 2011, 2012, robia poporului lui Dumnezeu a trebuit să ia sfârşit. Dacă ne uităm peste acest popor care se cheamă cu Numele lui IEHOVA, peste religia Martorilor lui Iehova şi nu numai, vedem într-adevăr că tot mai mulţi oameni sinceri şi drepţi, părăsesc această religie şi ies de sub robia pretinsului „sclav fidel” şi a corpului de guvernare a Societăţii Watch Tower. Nu tot poporul se va elibera, ci doar o mică rămăşiţă din acesta. Sunt multe versete care arată aceasta. O să cităm câteva: „Şi Eu însumi voi strânge rămăşiţa oilor Mele din toate ţările, în care le-am izgonit; le voi aduce înapoi în păşunea lor, şi vor creşte şi se vor înmulţi.” Ieremia 23:3; „O rămăşiţă, rămăşiţa lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic. Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, totuşi numai o rămăşiţă se va întoarce, căci nimicirea este hotărâtă, făcând să se reverse dreptatea.” Isaia 10:21, 22. Şi cei se întorc acum, în ce direcţie trebuie să apuce, unde să meargă? Îndemnul nostru rămâne acelaşi: Urcaţi pe munte la Hristos! Desigur, ca să urcăm pe „muntele Sion” pentru a fi împreună cu Hristos, trebuie să ştim sigur dacă Hristos a venit. După cum am arătat în tema numărul trei, venirea a doua a lui Hristos a avut loc spre sfârşitul lunii Aprilie 2011. Venirea Regelui Mesia trebuia negreşit să ducă la stârpirea altui „uns” (Daniel 9:26). Cine este acel „uns”, a fost el stârpit? Până nu demult, acest „uns” care urma să fie stârpit, după doctrina Societăţii Watch Tower, era cunoscut ca „sclavul fidel şi prevăzător”, din care au mai rămas aproximativ 8000 de persoane încă în viaţă, cei ce se împărtăşesc din pâine şi vin la serbarea comemorativă a morţii lui Hristos. Dar corpul de guvernare al religiei Martorii lui Iehova, a stârpit pe acest „uns”, ei nu-l mai recunosc ca făcând parte din acel „sclav”, ci după noua hotărâre a acestui corp de guvernare, doar cei şapte sau opt membrii care-l compun sunt acum „sclavul fidel şi prevăzător”. Deci, „unsul” a fost stârpit! Acesta este unul din semnele principale care arată că într-adevăr Unsul (Mesia), Cârmuitorul, este deja venit! Dacă Hristos a venit deja, înseamnă că El stă pe „muntele Sion” , iar mesajul nostru: „Urcaţi pe munte la Hristos”, este elocvent şi oportun. Nu demult, prin Februarie 2010, mesajul nostru era acesta: „Să întâmpinăm pe Domnul în văzduh!” (Vezi tema numărul 5). Sigur, nu era vorba de o răpire literală în văzduh, ci de a înţelege că venirea lui Hristos era foarte aproape şi de a-L aştepta cu bucurie. Aşa după cum arată Scripturile şi Isus în parabolele Sale, puţini au fost cei ce au vegheat şi au „întâmpinat” pe Domnul Isus în văzduh. (Matei 25:1 – 13). Îndată ce Isus este venit, El dă următoarea poruncă: „Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!” Psalmi 50:5. Sau altfel relatat chiar de Isus: „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.” Matei 24:31. La cine dă Isus această poruncă şi cine sunt aleşii Săi? Desigur, nu celor reprezentaţi prin „fecioare nechibzuite” le dă Isus această poruncă, nici celor ce dorm, ci celor ce au vegheat, celor treji spiritual. Aceştia, pentru că au fost treji, nu au fost biruiţi de „fiară”, ci dimpotrivă, ei sunt „biruitorii fiarei” (Apocalipsa 15:2), şi „ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor!” Apocalipsa 15:3. Aleşii lui Isus care trebuie să fie adunaţi din cele patru vânturi ale pământului, nu sunt alţii decât cei 144000 (Apocalipsa 7:1 – 4), care au pecetea Dumnezeului celui viu. După ce aceşti „Iudei”, spiritual vorbind, „Iudei tăiaţi împrejur în inimă” (Romani 2: 29), sunt „adunaţi” de pe toată faţa pământului, ei nu sunt puţini la număr, ci o mare gloată. (Apocalipsa 7:9). Într-adevăr, 144000 de oameni strânşi la un loc, sunt o mare gloată. O mare gloată din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, pe care nu putea s-o numere nimeni, nu pentru că numărul ei era atât de mare încât nu se putea număra sub nici o formă, de altfel, locuitorii planetei Pământ s-au putut număra, ci pentru că ei sunt pecetluiţi de Dumnezeu şi nu de oameni. Oamenii n-au de unde să ştie care sunt cei pecetluiţi de Dumnezeu, nu i-au putut separa dintre alţi oameni chiar dacă sunt semnaţi de Dumnezeu de o bucată bună de vreme, ei încă nu se deosebesc, prin urmare, oamenii (nimeni) nu-i pot număra pe aceştia. Nici până-n ziua de azi, Societatea Watch Tower nu a reuşit să-i identifice corect pe cei 144000 şi din ce „mare necaz” (Apocalipsa 7:14) trebuie aceştia să iasă. „Necazul cel mare” nu este sfârşitul lumii, nu este Armaghedonul, ci este acea perioadă de 70 de ani, o perioadă de foamete spirituală şi cruntă robie prin care poporul Domnului trebuia să treacă, o vreme în care IEHOVA nu i-a mai vorbit, nu l-a condus, pedepsindu-l în acest fel pentru toate relele pe care poporul începea să le facă tocmai pentru că-i mergea bine (Deuteronom 32:9 – 20), aşa cum a fost prezis de toţi proorocii Domnului. Doctrina Religiei Martorilor lui Iehova, din ultimii 70 de ani, stă ca dovadă că aşa stau lucrurile în poporul care se chemă cu Numele Domnului, că IEHOVA nu-i mai vorbeşte, ceea ce a editat Societatea Watch Tower şi a curs pe „râul cel mare Eufrat” sunt lucruri ieşite din pântecele lor şi nu primite de la Domnul, decizii greşite (un exemplu este cel legat de transfuzia de sânge), profeţii eşuate, o învăţătură lipsită de logică şi plină de neadevăr. Sigur, de la IEHOVA nu curge o asemenea învăţătură! Înainte să dezbatem câteva versete din Apocalipsa capitolul 14, trebuie să ţinem cont de următorul amănunt: împlinirea vedeniei apostolului Ioan redată în acest capitol 14 nu o urmează pe cea din capitolul 13, ci acest capitol 14 trebuie aşezat undeva după cel puţin capitolul 16 a acestei descoperiri, dacă nu chiar 17. Spunem aceasta pentru a fi mai uşor de înţeles tuturor celor doritori să priceapă această descoperire şi să putem pune într-o ordine corectă împlinirea acestor evenimente. Ca dovadă ajunge să studiem versetele 7 şi 8 al acestui capitol, versete la care vom reveni. Mulţi îşi pun întrebarea: cei 144000 sunt reali sau este doar un număr simbolic? Da, noi aşa credem, că se referă chiar la 144000 de persoane, desigur, cu o foarte mică marjă de eroare. În Apocalipsa 7:4, ni se spune: „Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel.” O expresie asemănătoare mai găsim în capitolul 9:16: „Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.” Pentru că aceste evenimente din capitolul 9 s-au întâmplat deja, ne este uşor să verificăm dacă numărul două sute de milioane este literal sau simbolic. Fără îndoială că în acest capitol (Apocalipsa capitolul 9), găsim mai multe elemente spuse într-un sens figurat, precum: „o stea care căzuse din cer”, „cheia fântânii Adâncului”, „lăcustele” şi „călăreţii”, dar numărul două sute de milioane este cât se poate de real, la fel, cu o mică marjă de eroare. Aceşti două sute de milioane de călăreţi, tot pe „râul cel mare Eufrat” curg, deci aceştia nu sunt altceva decât o învăţătură dată de Societatea Watch Tower, o învăţătură care într-adevăr ar fi putut pocăi o parte din locuitorii Pământului (Apocalipsa 9:20, 21), dar aceştia nu au vrut să se pocăiască. Această învăţătură nu este alta decât 200.000.000 de exemplare ale Bibliei „Traducerii lumii noi”, Biblii tipărite de respectiva societate (se poate calcula tirajul total al tuturor ediţiilor „Traducerii lumii noi”). În altă ordine de idei, aşa cum s-au citat versetele mai sus (Ieremia 23:3; Isaia 10:21, 22), cei 144.000 raportaţi la 7.000.000 de Martori ai lui Iehova, chiar sunt o mică rămăşiţă. Aceste dovezi ne face să credem că 144.000 este un număr real şi doar atâţia vor fi cei ce acum vor „urca pe munte” la Hristos. Fraţilor! Să nu ne încurcăm în detaliile care ne sunt date în Sfintele Scripturi! Cei 144.000 nu sunt aleşi doar din seminţiile naţiunii lui Israel, ci din toate naţiunile pământului: „din orice neam, orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă”, de altfel, nici Societatea Watch Tower, cu toate că le-a greşit identitatea, nu a susţinut că aceştia sunt doar iudei naturali, ci „Iudei” în sens figurat. Ce înseamnă a urca pe muntele Sionului la Hristos? Sigur, muntele Sion există în realitate în ţinuturile Israelului, undeva în exteriorul vechilor ziduri ale oraşului Ierusalim, dar nu acolo suntem invitaţi să urcăm acum. Sion a fost cetatea lui David (2Cronici 5:2) şi acolo era păstrat chivotul legământului din cortul întâlnirii. Acolo se aducea o închinare curată lui IEHOVA. Aceasta era marea pierdere pe care a avut-o poporul lui Dumnezeu, închinarea curată, ajungând robi la alţi dumnezei şi această închinare curată trebuie mai întâi refăcută. Un alt pas către „muntele Sionului” este să înţelegem corect timpul revenirii Domnului Hristos şi timpul în care Acesta ne aşteaptă pe „munte”. Despre acest timp, proorocul Zaharia ne vorbeşte astfel: „Strigă de veselie şi bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin, şi voi locui în mijlocul tău, zice Domnul.” „Multe neamuri se vor alipi de Domnul, în ziua aceea, şi vor fi poporul Meu. Eu voi locui în mijlocul tău, şi vei şti că Domnul oştirilor m-a trimis la tine. Domnul va lua în stăpânire pe Iuda, ca partea Lui de moştenire în pământul Sfânt, şi va alege iarăşi Ierusalimul. Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a şi sculat din locaşul Lui cel Sfânt!” Zaharia 2:10 – 13. Probabil veţi zice: proorocul Zaharia vorbeşte aici despre Domnul IEHOVA şi nu despre Domnul Hristos. Trebuie să ştim că amândoi Aceştia, atât Domnul IEHOVA cât şi Domnul Hristos, locuiesc în Sion, de aceea David a proorocit inspirat de IEHOVA, astfel: „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.” – Domnul va întinde din Sion toiagul de cârmuire al puterii Tale, zicând: „Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!” Poporul Tău este plin de înflăcărare, când Îţi aduni oştirea; cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua.” Psalmul 110: 1 – 3. Acum este timpul, mai mult ca oricând, în care Isus Îşi adună oştirea. Ce plăcut sună şi ce plăcut este, ca după o lungă şi crâncenă robie, după 70 de ani de necaz, să auzi chemarea, ba chiar să fii printre aceştia: „cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua.” Pentru aceştia a sosit eliberarea, chiar dacă lupta de abia începe! A fi ostaş în oastea lui Hristos, chemat şi ales de Dumnezeu, înseamnă din start a fi printre biruitori. Fraţilor! Închinători ai lui IEHOVA! Cercetaţi încă o dată Biblia! Cercetaţi cu atenţie toate versetele care vorbesc de a doua venire a lui Hristos! Cereţi ajutorul lui IEHOVA pentru o înţelegere corectă, căci trăim un timp în care IEHOVA dă din nou cu mână largă! Nu puneţi mai presus de Biblie nici o altă scriere, broşură sau revistă. Puneţi-vă următoarele întrebări: este posibil ca Hristos să fi venit în 1914, respectiv 1918? A început de 100 de ani domnia lui Hristos şi nu se vede nimic? Domneşte Isus împreună cu Satana 100 de ani? Care era stare poporului lui IEHOVA în anul 1914? Nu era acesta atunci pe la mijlocul unei perioade de belşug spiritual? Şchiopăta atunci poporul de ambele picioare, aşa cum zice proorocul Ilie (1Regi18:21)? Nu era prematur atunci să se facă acea lucrare „Ilie” înainte de venirea Domnului (Maleahi 4:5)? A pedepsit atunci Domnul Isus pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelie (2Tesaloniceni 1:8)? A venit în 1914 sau în 1918, lepădarea de credinţă şi descoperirea omului fărădelegii (2Tesaloniceni 2:3)? A fost atunci „unsul” stârpit (Daniel 9:26)? Întrebările pot continua. Fiecare să-şi răspundă sincer la aceste întrebări. Să nu ne trezim la un moment dat, că prin învăţătura pe care o credem şi o dăm altora, „străpungem” pe Domnul Isus! Când „orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns”, atunci ne va fi mult prea târziu să urcăm pe munte la Hristos! Tot despre acest timp, adică pe când orice ochi Îl va vedea, ne vorbeşte apostolul Iuda: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor, şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi, de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.” Iuda 14b, 15. Îndată ce toţi cei aleşi ( cei pecetluiţi) urcă pe munte la Hristos, 144.000, Hristos împreună cu aceştia începe judecata. Atunci, seminţiilor pământului nu le rămâne decât să se bocească din pricina Lui! (Apocalipsa 1:7). Atunci nu vor mai putea, nici să-L „întâmpine” cu bucurie ca nişte „fecioare înţelepte” şi nici să „urce pe munte” pentru a fi de partea lui Hristos. Pentru cine nu este acest mesaj de a urca pe muntele Sion? Cine nu are ce căuta acolo? Iată un răspuns: „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Apocalipsa 21:8 (vezi şi 22:11). Proorocul Isaia ne spune: „Păcătoşii sunt îngroziţi, în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi, care zic: „Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor?” „Cine din noi va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice?” Cel ce umblă în neprihănire, şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi, ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge, şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul, acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi.” Isaia 33:14 – 16. A urca pe munte la Hristos înseamnă a avea un loc de scăpare, a avea la El un adăpost, a-L avea pe El ca scut şi apărare, înseamnă a primi hrană spirituală din belşug, incomparabilă cu cea care curgea pe „râul cel mare Eufrat”. Este o onoare pentru om a locui cu Hristos, nu în ceruri, pentru că de fapt Isus a venit să domnească aici pe pământ. Ce fac cei 144.000, după ce se strâng pe muntele Sion la Hristos? Aceştia învaţă o cântare nouă: „Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul pe care l-am auzit, era ca al celor ce cântă cu alăuta, şi cântau din alăutele lor. Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, în afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.” Apocalipsa 14:2, 3. Cine sunt cei ce cântă mai întâi cântarea şi de la care o învaţă cei 144.000? Glasul pe care îl aude apostolul Ioan venea din cer. Nici aici nu este vorba de cerul literal, ci este un cer în sens figurat. În cerul literal nu se cântă cu alăuta. Aşa cum am mai arătat şi în alte teme, cerul despre care se vorbeşte aici nu este altceva decât oameni care au înţeles care este planul lui Dumnezeu cu poporul Său, desigur, au înţeles ajutaţi fiind de Dumnezeu şi pentru că au implorat pe Dumnezeu pentru aceasta. Aceşti oameni, în capitolul 15 al Apocalipsei, sunt arătaţi ca fiind „biruitorii fiarei” (vezi tema nr. 8, cu titlul: „Cântarea lui Moise şi a Mielului – Biruitorii fiarei”). Aceşti biruitori ai fiarei au cântat mai întâi Cântarea lui Moise şi Cântarea Mielului şi o cântau cu alăutele lui Dumnezeu (Apocalipsa 15:2), şi aşa cum s-a arătat, evenimentele din acest capitol s-au desfăşurat înainte de cele din capitolul 14, deci, de la aceştia învaţă cei 144.000 cântarea. Ca şi glasul pe care apostolul îl aude venind din cer, şi biruitorii fiarei tot în cer au fost văzuţi (15:1), dar luând lucrurile logic, fiara nu era în cer şi nici biruitorii ei care nu i s-au închinat nici ei şi nici icoanei ei nu pot fi creaturi spirituale. După cum sunt descrişi în Apocalipsa 13:14 – 17 şi 14:9 – 11, închinătorii fiarei sunt oameni, locuitori ai pământului, fără îndoială că şi biruitorii fiarei sunt tot oameni. Fiara nefiind altcineva decât o putere care a înşelat şi robit pe poporul Domnului în vreme de foamete spirituală, după descrierea pe care i-o face Biblia, fiara nu este alta decât conducerea Societăţii Watch Tower. Oamenii care au biruit fiara şi care cântă neîncetat „Cântarea lui Moise” şi Cântarea Mielului, sunt cei ce au întâmpinat pe Domnul în văzduh şi acum vă fac invitaţia: Urcaţi pe munte la Hristos! Pe scurt, a cânta Cântarea lui Moise (Deuteronomul 32), înseamnă a arăta prin ce trece acum poporul lui IEHOVA, întocmai cum a fost inspirat proorocul Moise să scrie. Aceleaşi lucruri sunt arătate şi în Cântarea Mielului, întreaga carte Apocalipsa este o parte a acestei Cântări a Mielului, iar faptul că Domnul Isus întăreşte şi completează cele spuse de toţi proorocii Domnului, înseamnă că aceste lucruri sunt adevărate. Într-adevăr, după ce a avut parte de un belşug spiritual, poporul Domnului „s-a îngâmfat”, „a asvârlit din picior”, „a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, a „nesocotit Stânca mântuirii lui”, L-a mâniat pe Dumnezeu prin urâciuni, a adus jertfe dracilor şi unor idoli care nu sunt dumnezei, de aceea Dumnezeu şi-a ascuns faţa de ei, a îngrămădit nenorociri peste ei, au fost topiţi de foamete şi biruiţi de fiare. Acestea sunt o parte din lucrurile pe care cei 144.000 trebuie să le înveţe, doar ei le vor învăţa şi le vor cânta, chiar dacă poporul care se cheamă cu Numele lui Dumnezeu, numără peste şapte milioane de membrii. Această mică rămăşiţă care trebuie să iasă acum din popor, aceşti 144.000, vor vesti „o Evanghelie veşnică” tuturor locuitorilor pământului, aşa cum este arătat în versetul 6: „Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.” Apocalipsa 14:6 Această Evanghelie veşnică este şi Evanghelia Împărăţiei de care vorbea Domnul Isus în Matei 24:14. Această Evanghelie trebuie de acum să se vestească de către cei ce au răbdat până la sfârşit (Matei 24:13), tuturor neamurilor care au făcut un legământ în Numele Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, pentru a le fi de mărturie, întocmai cum este şi Cântarea lui Moise, martoră între Dumnezeu şi popor (Deuteronomul 31:21), apoi va veni sfârşitul. Nicidecum sfârşitul lumii, ci sfârşitul robiei poporului lui IEHOVA, eventual sfârşitul Societăţii Watch Tower. Ce răsplată primesc cei ce urcă acum pe munte la Hristos? Versetul 4, spune: „Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.” Apocalipsa 14:4. Cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel? Ce, când şi unde au semănat Aceştia, de acum a sosit timpul să culeagă primul rod? Cu aproximativ 6000 de ani în urmă, în grădina Eden, IEHOVA şi Isus au „semănat” prima pereche de oameni (Genesa 1:26), dar imediat aceştia au devenit muritori, datorită neascultării. Iată, soseşte vremea ca IEHOVA şi Hristos să culeagă primul rod, adică 144.000 de oameni să fie răsplătiţi, aici pe pământ unde de altfel au fost creaţi, cu minunatul dar – viaţa veşnică. De multe ori a spus Isus că răsplata pentru cei ce-L urmează este viaţa veşnică. Dăm doar un exemplu: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu şi Tatăl una Suntem.” Ioan 10:27 – 30. Nu s-au întinat cu femei, adică nu s-au plecat ca să se închine în faţa liderilor diferitelor organizaţii precum fiara, icoana ei sau alţii. Despre ceasul judecăţii lui Dumnezeu (versetul 7), căderea Babilonului (versetul 8), cine sunt morţii care mor în Domnul (versetul 13) şi alte aspecte, se va discuta într-o altă temă, când va voi Domnul, pe viitor. Mare va fi bucuria pentru închinătorii lui IEHOVA când va sosi vremea să zică: „Haideţi să vedeţi judecata „prostituatei” !” (Apocalipsa 17:1), sau „Poftiţi la nunta Mielului!” (Apocalipsa 19:9), „căci vremea este aproape.” Lăudat, preamărit şi slăvit să fie IEHOVA, prin Fiul Său, în veci de veci! Data apariţiei: Martie 2013.