TEMPLUL ÎN LITERĂ ŞI SPIRIT Aşa cum s-a arătat în tema anterioară, Biserica este Adunarea lui Dumnezeu. Deoarece creştinii care au compus mai întâi Biserica nu erau doar iudei, ci din mai multe naţionalităţi ale pământului, ei nu s-au mai numit poporul lui Dumnezeu, referindu-se la poporul natural iudeu, ci Adunarea lui Dumnezeu sau Biserica. Dar ce este Templul? Este necesar pentru creştini să aibă azi un Templu literal? Sunt Biserica, Templul, rămăşiţa, mireasa lui Hristos şi cei 144000 una şi aceeaşi clasă? Cum putem afla adevărul? Ducerea poporului lui Dumnezeu în robia „Babilonului” a fost motivul pentru confuzia creată între aceste clase. Ajunge cu „Babilonul” ( cu încurcătura) şi învăţătura lui! Doar un studiu atent al Bibliei ne va ajuta să înţelegem deosebirea între aceste clase. La fel, un studiu atent al Bibliei ne va ajuta să înţelegem când este vorba în Biblie de un Templu literal sau unul simbolic, spiritual. Templul este un loc de înfăţişare, de întâlnire, între om şi Dumnezeu. Un loc unde trebuie să se aducă închinarea curată. Despre un astfel de loc îi vorbeşte IEHOVA lui Moise şi poporului Israel pentru a-I construi şi-i spune: „Să-Mi facă un locaş sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor. Să faceţi cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta.” Exodul 25:8, 9. Acest locaş sfânt, numit şi „cortul întâlnirii”, era împărţit în doua încăperi, una numită „Locul Sfânt” şi cealaltă „Locul prea Sfânt”, acestea erau despărţite cu o perdea (Exodul 26: 33) şi înconjurate cu o „curte a cortului” (Exod 17:9 – 19). În Locul prea Sfânt era aşezat chivotul mărturiei (Exod 26:34). Tot ce a făcut Moise legat de cortul întâlnirii i-a fost poruncit de IEHOVA, care l-a avertizat de mai multe ori astfel: „Vezi să faci după chipul, care ţi s-a arătat pe munte.” Exodul 25:40, 26:30. În cărţile lui Moise, de la Exodul la Deuteronom, găsim toate amănuntele pe care Moise le-a primit şi după care a construit acel Templu mobil. Principalul scop al cortului, este relatat de IEHOVA Însuşi astfel: „… acolo Mă voi întâlni cu voi şi îţi voi vorbi. Acolo Mă voi întâlni cu copiii lui Israel şi locul acela va fi sfinţit de slava Mea. Voi sfinţi Cortul Întâlnirii şi altarul; voi sfinţi pe Aaron şi pe fiii lui, ca să fie în slujba Mea ca preoţi. Eu voi locui în mijlocul copiilor lui Israel şi voi fi Dumnezeul lor. Ei vor cunoaşte că Eu Sunt Domnul Dumnezeul lor, care i-am scos din ţara Egiptului, ca să locuiesc în mijlocul lor. Eu Sunt Domnul, Dumnezeul lor.” Exodul 29:42c – 46. De asemenea, cortul întâlnirii era locul unde trebuiau să se aducă jertfele. Erau mai multe feluri de jertfe, printre care: jertfa necurmată (Exodul 29:38 – 42), jertfa de mâncare (Leviticul 2:1), jertfa de mulţămire (Leviticul 3:1) şi Jertfa pentru ispăşire (Leviticul 4:2). Cortul întâlnirii a fost mutat oriunde mergea poporul Israel, astfel din pustie, de la poalele muntelui Sinai a ajuns în ţara Canaanului. În timp ce David era împărat, cortul ajunge la Ierusalim. Împăratul David doreşte să zidească o casă lui Dumnezeu, un Templu. Iată ce găsim scris despre aceasta: „Când a locuit împăratul în casa lui, şi când i-a dat odihnă Domnul, după ce l-a izbăvit de toţi vrăjmaşii care-l înconjurau, a zis proorocului Natan: „Iată! Eu locuiesc într-o casă de cedru, şi chivotul lui Dumnezeu locuieşte într-un cort.” Natan a răspuns împăratului: „Du-te şi fă tot ce ai în inimă, căci Domnul este cu tine.” În noaptea următoare, cuvântul Domnului a vorbit lui Natan: „Du-te şi spune robului meu David: „Aşa vorbeşte Domnul: „Oare tu Îmi vei zidi o casă ca să locuiesc în ea? Dar Eu n-am locuit într-o casă, din ziua când am scos pe copiii lui Israel din Egipt până în ziua aceasta; ci am călătorit într-un cort drept locuinţă. Pretutindeni pe unde am mers cu toţi copiii lui Israel, am spus Eu oare vreo vorbă vreuneia din seminţiile lui Israel, căreia îi poruncisem să pască pe poporul Meu Israel, zicând: „Pentru ce nu-Mi zidiţi o casă de cedru?”… Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia. El va zidi Numelui Meu o casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui.” 2Samuel 7:1 – 7, 11, 12. Acel urmaş după Împăratul David a fost Solomon, şi aşa cum i-a spus Domnul, el a fost acela care a zidit un Templu pentru Numele lui Dumnezeu. După cum observăm, construirea cortului întâlnirii a fost o poruncă din partea lui IEHOVA. Nu acelaşi lucru se poate spune despre construirea Templului de către împăratul Solomon. Construirea acestuia nu a fost o poruncă din partea lui IEHOVA, dar Domnul îl primeşte şi-i ascultă rugăciunea. Iată relatarea: „Când a isprăvit Solomon de zidit Casa Domnului, casa împăratului şi tot ce a găsit cu cale să facă, Domnul S-a arătat a doua oară lui Solomon, cum i Se arătase la Gabaon. Şi Domnul i-a zis: „Îţi ascult rugăciunea şi cererea pe care Mi-ai făcut-o, sfinţesc casa aceasta pe care ai zidit-o ca să pui în ea pentru totdeauna Numele Meu, şi ochii Mei şi inima Mea vor fi acolo pe vecie. Şi tu, dacă vei umbla înaintea Mea, cum a umblat tatăl tău David, cu inimă curată şi cu neprihănire, făcând tot ce ţi-am poruncit, dacă vei păzi legile şi poruncile Mele, voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei tale în Israel, cum am spus tatălui tău David, când am zis: „Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel.” 1Împăraţi 9:1 – 5. Multe roluri care s-au mai adăugat Templului, pe lângă cele care le avea cortul întâlnirii, sunt arătate în rugăciunea lui Solomon la 1Împăraţi 8:22 – 61. Ca şi cortul întâlnirii, şi Templul zidit de împăratul Solomon avea cele doua încăperi numite Sfânta şi Sfânta Sfintelor sau Locul prea Sfânt. În Locul prea Sfânt putea sa intre doar marele preot. Aaron, fratele lui Moise, a fost ales ca mare preot care putea să intre în Locul prea Sfânt, iar fii săi au fost sfinţiţi ca preoţi (Leviticul 8, 21:10). Pe lângă urmaşii preotului Aaron, pentru slujba la cortul întâlnirii şi pe urmă la Templu, au fost aleşi Leviţii. Aşa porunceşte IEHOVA: „Să iei pe Leviţi pentru Mine, Domnul, în locul tuturor întâilor născuţi din copiii lui Israel, şi vitele Leviţilor în locul tuturor întâilor născuţi din vitele copiilor lui Israel!” Numeri 3:41. Moise şi Aaron erau de asemenea Leviţi (Exodul 4:14). Templul zidit de Solomon, a fost dărâmat de Nebucadneţar, împăratul Babilonului (2Împăraţi 25), iar la porunca lui Cir, împăratul Perşilor, Templul a fost rezidit iaraşi. Iată porunca lui Cir: „Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: „Domnul, Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului, şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el, şi să se suie la Ierusalim în Iuda şi să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu, care locuieşte la Ierusalim. Ori unde locuiesc rămăşiţe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere, şi vite, pe lângă daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!” Ezra 1: 2 – 4. Pentru că se face confuzie deseori între porunca dată pentru rezidirea Templului cu cea a Ierusalimului, trebuie să amintim că aici este vorba de rezidirea Templului. În ce priveşte reconstruirea Ierusalimului, aşa cum este tratat acest subiect în tema nr.3, „70 de săptămâni”, nu se găseşte nici o poruncă de acest fel dată de un împărat , decât scrisorile pe care Neemia le cere de la împăratul Artaxerxe, scrisori de trecere dintr-un ţinut într-altul şi pentru a primi lemne pentru reconstrucţie. (Neemia 2: 7, 8). Porunca pe care Neemia o primeşte pentru reconstruirea Ierusalimului, vine chiar de la IEHOVA. Iată ce declară Neemia: „După aceea m-am sculat noaptea cu câţiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nici o altă vită, în afară de vita pe care călăream.” Neemia 2:12. După reconstrucţia Templului de către Ezra, Templul a fost iarăşi distrus, definitiv de data aceasta, de către imperiul Roman, în anul 70 d Chr., aşa cum Isus le-a zis ucenicilor: „La ieşirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.” Matei 24:1, 2. Templul dărâmat de Imperiul Roman nu a mai fost reconstruit nici până azi. Tot în capitolul 24, versetul 15, din Evanghelia după Matei, Isus spune: „De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii” despre care a vorbit proorocul Daniel „aşezată în locul Sfânt” – cine citeşte să înţeleagă!” Ne dăm seama cu uşurinţă, că Isus se referea la un Templu când spune că „urâciunea pustiirii” va fi „aşezată în locul sfânt”, înainte de a doua Sa venire. Dar care este acel Templu, dacă el nu a mai fost reconstruit nici până în zilele noastre, după ce a fost distrus de Imperiul Roman sub conducerea lui Titus? Cei mai mulţi interpreţi ai Bibliei, aşteaptă să vadă în viitorul apropiat un Templu construit la Ierusalim. În Templu să fie aşezată acea urâciune a pustiirii, apoi s-ar putea vorbi, spun ei, de revenirea lui Isus. Este adevărat că şi Apocalipsa vorbeşte de mai multe ori de un Templu, dar este vorba aici de un Templu literal, zidit la Ierusalim? Nicidecum! Aşa cum s-a arătat şi în profeţia celor 70 de săptămâni (Daniel 9:24 – 27), nu mai avem de a face cu un Templu literal şi nici cu un Ierusalim literal ci simbolic, în sens figurat. Nu putem accepta că măsurarea Templului de către Ioan (Apocalipsa11:1, 2), are chiar acel rol ca el să fie rezidit din nou! Pe lângă faptul că în Apocalipsa capitolul 11 nu este vorba de un Templu dărâmat, ci unul care funcţiona, dimensiunile lui sunt clar arătate de două ori chiar, deci nu trebuia măsurat din nou (1Impăraţi 6, Ezechiel cap. 40 – 46). Măsurarea Templului de către Ioan, a avut cu totul un alt rol! Aceasta vrea să arate că în acel timp în Templu erau doar cei doi martori, de aceea versetul specifică: „altarul şi pe cei ce se închină în el.” Cei ce „veghează” doar să vadă un Templu literal construit la Ierusalim, vor rămâne dezamăgiţi când vor constata că se numără printre fecioarele nechibzuite! Isus va veni, iar ei nu vor observa deoarece reperul a fost greşit! Oare nu este aşezată deja „urâciunea pustiirii” în „Templu” chiar de zeci de ani şi nu am observat? Ba da, chiar aşa este! O altă dovadă că avem de a face cu un Templu spiritual şi nu literal este versetul 8 din Apocalipsa 11, care arată că cetatea cea mare, deci Ierusalimul, în înţeles duhovnicesc se cheamă „Sodoma” şi „Egipt”, iar în Apocalipsa 18:4, se spune: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” Altfel spus, mesajul este: „Ieşiţi din Babilon!” Despre care cetate şi ce Templu al ei este vorba atunci: Sodoma, Egipt sau Babilon? Desigur, aşa cum dovedim prin mai multe profeţii biblice, aici deja avem de a face cu un Templu spiritual şi un Ierusalim spiritual. După cum Templul literal este descris în multe ipostaze, la fel şi despre cel spiritual sunt arătate mai multe stări ale lui. Astfel, în Apocalipsa 11:1 şi 2, arată că în Templu erau doar „cei doi martori”. În primul număr al acestei ediţii s-a arătat cine sunt cei doi martori, nu este vorba de două persoane literale, ci de o lucrare care s-a mai făcut cândva. Este lucrarea care s-a făcut înaintea primei veniri a lui Isus şi lucrarea înaintea celei de a doua venire. (Pentru că acest subiect, „cei doi martori”, devine tot mai discutat, dar interpretat greşit, vom reveni cu acest subiect într-o temă viitoare, desigur cu ajutorul primit de la IEHOVA.) Dacă lucrarea celor „doi martori” s-a făcut de o singură persoană, atât în trecut cât şi acum, este posibil ca IEHOVA să lucreze cu persoane individuale? DA! IEHOVA a făcut aceasta în toate timpurile. Dovadă stau toţii proorocii de la Moise la Maleahi, cărora El le-a vorbit. Cartea lui Iov iarăşi întăreşte aceasta şi spune: „La fel se poartă fie cu un popor, fie cu un om…” Iov 34:29c. O altă stare a Templului spiritual este arătată în Apocalipsa 7: 15: „Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie, îşi va întinde peste ei cortul Lui.” Chiar dacă acest verset (Apoc. 7:15), este relatat înainte de cele din Apoc. 11:1 şi 2, împlinirea lui, adică tipul în care cei 144000 slujesc în Templu zi şi noapte, este după ce în Templu se găsea doar o singură persoană care face lucrarea celor „doi martori”, „Ilie – Ioan”. Aşadar, acest verset răspunde şi la o întrebare pusă la începutul acestei dezbateri: este Templul şi cei 144000 aceeaşi clasă? Dar Biserica? Aşa cum arată versetul de mai sus, cei 144000 vor fi şi ei la un moment dat în Templu, dar ei nu sunt Templul în întregul lui. Şi versetul 19 din Apocalipsa 11, arată spre un Templu deschis, în care se putea intra. În acel timp când Templul este deschis, pot intra cei din Biserică care doresc să facă acest lucru şi bineînţeles sunt curaţi pentru acest serviciu. Acest verset este relatat astfel: „Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ, şi o grindină mare.” Aici se arată că s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Dacă este vorba de un Templu simbolic, la fel, şi chivotul este simbolic. Chivotul în care erau păstrate tablele legii, era aşezat la început în cortul întâlnirii în Locul prea sfânt, apoi mutat în Templu tot în Locul prea Sfânt sau Sfânta Sfintelor. Acesta nu se putea vedea pentru că cele două camere erau despărţite cu o perdea, iar în cazul cortului întâlnirii, când acesta se muta dintr-un loc într-altul, chivotul era acoperit cu perdeaua dintre cele două camere. Nu orişicine avea intrare liberă în Templu, mai ales în Sfânta Sfintelor, deci chivotul nu se putea vedea. Dar îndată după moartea lui Isus, perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt: „Isus a strigat iarăşi cu glas tare, şi Şi-a dat duhul. Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat…” Matei 27:50, 51. Ce înseamnă acest lucru? Pentru Templul literal, aceasta însemna că nu mai era nevoie să se intre odată pe an îl Locul prea sfânt cu sângele pentru jertfa de ispăşire (Exodul 30:10, Evrei 9:7). Acest lucru L-a făcut Isus, cu Însuşi sângele Său, odată pentru totdeauna. În ce priveşte Templul spiritual, ruperea perdelei înseamnă, aşa cum vorbeşte apostolul Pavel Evreilor, că prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea Sfânt, fără ca cineva să trebuiască să facă acest serviciu pentru noi. Iată relatarea: „Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat. Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea Sfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său: - şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.” Evrei 10:18 – 22. În ce priveşte starea de „curat”, Legea lui Moise a avut multe legi şi porunci care trebuiau respectate chiar pentru faptul că era vorba de intrarea într-un Templu literal. Iată ce spune apostolul despre acestea: „Ele sunt doar nişte porunci pământeşti, date, ca toate cele privitoare la mâncări, băuturi şi felurite spălături, până la o vreme de îndreptare. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâni, adică nu este din zidirea aceasta…” Evrei 9:10, 11. Acea „vreme de îndreptare”, de care vorbeşte apostolul, a sosit odată cu ruperea perdelei din Templu. Să revenim la „chivotul legământului”, care s-a văzut în Templu. Şi starea Israelului spiritual a fost întocmai. Multă vreme ochii lor nu au văzut „chivotul legământului”! Dar vine vremea când el este iarăşi văzut. Desigur, este văzut în înţelesul lui simbolic, aceasta înseamnă un nou legământ asemenea celui dintâi pe care IEHOVA l-a făcut cu poporul Israel natural la poalele muntelui Sinai. Şi despre acest nou legământ s-a vorbit în tema nr. 3, „Şaptezeci de săptămâni”. Acest nou legământ (Ieremia 50:4, 5; 32: 38, 40; Isaia 55:3), îl face „Domnul care va veni” (Daniel 9: 26, 27), Isus Hristos, cu poporul Său, Israelul spiritual, după ce se va auzi „în cer” strigarea: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.” Apocalipsa 11:15b. Versetul ne îndreaptă spre un timp când Hristos (Mesia), Unsul, este deja prezent. Acest timp este aproape! Nu peste mult timp, vom avea privilegiul să vedem „Templul deschis” şi „chivotul legământului Său, în Templul Său”. Pentru Israelul literal vederea chivotului era un semn pentru atac, pentru a porni lupta împotriva duşmanilor săi (Iosua 3:3, 6). Exact aşa este şi cu Israelul spiritual: îndată ce se va vedea „chivotul” trebuie să înceapă lupta numaidecât. Pentru că este bătălia Domnului, este sigur că va fi câştigată. Duşmanul este cel ce s-a aşezat în „Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.” 2Tesaloniceni 2:4. Pentru a câştiga această luptă împotriva acestui „potrivnic”, nu este nevoie de tot poporul, aşa că poporul este selectat după cum a făcut Ghedeon. (Judecători 7: 2 – 7). „Apa” trebuie băută cu atenţie. Aşa este şi cu hrana spirituală. Dacă dorim să luăm parte la această ultimă luptă, este timpul să ne pregătim, altfel nu vom trece selecţia. Acum cei „300” se pregătesc, ei îşi procură din timp ulei în candele, ei au „lumină”, înţeleg adevărul despre poporul Domnului, toate stările prin care el a trecut. Ei ştiu că acum poporul este rob şi că va fi eliberat. Ei ţin luminile acoperite cu ulcioare şi respectă semnalul de atac de la mai marele Ghedeon, Isus Hristos, ei fac întocmai ce Isus face: „El le-a zis: „Să vă uitaţi la mine, şi să faceţi ca mine. Cum voi ajunge în tabără, să faceţi ce voi face eu; şi când voi suna din trâmbiţă, eu şi toţi cei ce vor fi cu mine, să sunaţi şi voi din trâmbiţă de jur împrejurul taberei, şi să ziceţi: „Sabia Domnului şi a lui Ghedeon!” Judecători 7: 17, 18. În acest fel „Îl întâmpină în văzduh”. Este plăcut să fi înrolat în această oaste! Dacă se vorbeşte de un timp în care Templul este deschis, există şi un timp în care el este închis. Acest lucru este arătat în Apocalipsa 15:8: „Şi Templul s-a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui. Şi nimeni nu putea să intre în Templu, până se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri.” Prin faptul că se spune că nimeni nu putea intra, nu înseamnă că Templul era gol la acea dată. Cei ce au candelă sunt deja acolo. Versetul 6 spune că „din Templu au ieşit cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte urgii”. Aceşti îngeri sunt „biruitorii fiarei” iar urgiile sunt vărsate peste „fiară” şi „închinătorii ei”. „Războiul va ţinea până la sfârşit”. O altă relatare despre Templu spiritual o găsim în Apocalipsa 21:22: „În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, Sunt Templul ei.” Poporul Israel natural, a avut nevoie de un Templu literal, dar de la început nu a fost aşa. De exemplu, când Dumnezeu vorbea lui Adam şi Eva nu era nevoie de un Templu unde să facă aceasta (compară Geneza 3:8 cu Exodul 29:42c – 46). Din cauza răzvrătirii poporului şi a neascultării lui a hotărât Dumnezeu construirea cortului întâlnirii. În final, lucrurile vor reveni la starea normală, de aceea se spune că în cetate nu era nici un Templu. Aceasta nu vrea să spună nicidecum că nu va exista închinare curată în acea „cetate”, ci dimpotrivă, toţi se vor închina lui Dumnezeu şi Isus. „Cetatea” despre care vorbim este chiar „mireasa”, nevasta Mielului: „Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!” Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea Sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu…” Apocalipsa 21:9, 10. Cine este această „mireasă”? Fiindcă abia acum este timpul în care „cei şapte îngeri” varsă cele şapte urgii, era prematur să se înţeleagă până acum cine este „mireasa”, deoarece unul din aceşti şapte îngeri îi arată lui Ioan „cetatea”. Aceste versete, ca şi întreaga Apocalipsa de fapt, trebuie înţelese simbolic. Ca să nu ne rătăcim, trebuie să suprapunem descoperirea lui Ioan cu starea poporului lui Dumnezeu din timpurile de pe urmă, din înaintea celei de a doua veniri a lui Isus. Isus numeşte acel timp: „ în curând” (Apocalipsa 1:1; 22: 6, 7). Acum, putem identifica corect această „mireasă” deoarece îngerul ne-o arată. Folosind reperele pe care le avem în Apocalipsa capitolul 21, despre cei ce erau în acea cetate şi despre felul în care este ea descrisă, ne dăm seama că această „mireasă” nu este un grup de oameni, ci un nou aranjament al lui IEHOVA, pe care-L face cu poporul Său după ce-l scoate din „robia Babilonului”, de sub puterea „fiarei”. În acest nou aranjament numit „Mireasa” , „Ierusalimul cel de sus” sau „noul Ierusalim”, Hristos va fi Rege. IEHOVA, Dumnezeul cel Atotputernic, care ştie sfârşitul tuturor lucrurilor s-a îngrijit şi de aceasta şi ne-a lăsat şi nouă o mărturie scrisă. De aceea apostolul Pavel numeşte acea cetate: „Ierusalimul cel de sus”, (Galateni 4:26, 27), pentru că făcea parte din planul lui Dumnezeu dar care încă nu era pus în acţiune. Nu oamenii vrednici să-l locuiască trebuie duşi în cer la acel „Ierusalim de sus”, ci „Ierusalimul se va coborî pe pământ, la fel ca şi pomul vieţii. A se coborî pe pământ „Ierusalimul”, înseamnă a fi pus acel plan în acţiune, a începe să existe acel „Ierusalim” pe pământ, numit atunci „noul Ierusalim”. Acest „nou Ierusalim” este „slobod”, da, el nu va mai fi niciodată rob. Dacă rezidirea Ierusalimului despre care este vorba în profeţia lui Daniel capitolul 9, rezidire care se face în 70 de săptămâni, se face într-un sens figurat şi înseamnă clarificarea tuturor adevărurilor care au fost „dărâmate” de către „servul rău”, altele chiar din temelie, şi „noul Ierusalim” reprezintă şi acest lucru. „Noul Ierusalim” sau „Mireasa” sunt „toate averile” Stăpânului care se întoarce, Isus Hristos. (Matei 24:47). Sunt învăţături şi reguli care sunt puse în aplicare în Împărăţia Sa. Aceasta este „cetatea care are temelii tari” spre care ţintea credinciosul Avraam şi mulţi alţii. (Evrei 11: 9, 13). În această cetate, cei vrednici să intre, primesc ca răsplată viaţa veşnică, pentru că acolo se găseşte „pomul vieţii”, (Apocalipsa 21:27; 22:2, 17), de aceea: „Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude, să zică: „Vino!” Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!” IEHOVA, Dumnezeul oştirilor, să fie cu toţi cei ce-L caută, cu toţi cei ce doresc „să intre pe porţi în cetate”! El să fie lăudat şi mărit în veci de veci! Data apariţiei: Octombrie 2010