ÎN CASA TATĂLUI MEU „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc.” Ioan 14:2 Acest verset, Ioan 14:2, a mai fost adus în discuţie în tema numărul 2, „Viaţa veşnică pe pământ sau în cer?”, dar în acea temă s-a mers pe subînţeles, deci considerăm că este necesar să revenim cu mai multe amănunte. Ce numea Isus : „casa Tatălui”? Ce locaşuri mai sunt acolo? Unde urma să meargă Isus pentru a le pregăti un loc ucenicilor Lui? Aceste întrebări am dori să le dezbatem aici. Despre o locuinţă a Tatălui IEHOVA, se vorbeşte în Psalmii: „Da, Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuinţă a Lui şi a zis: „Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locui în el, căci l-am dorit…” Psalmi 132:13, 14. Aceasta să fie casa Tatălui despre care vorbea Isus? Nu! Acest Psalm este profetic. Înainte de a alege Sionul şi înainte de a crea cerurile şi pământul, Domnul avea o locuinţă. Psalmii ne vorbesc şi despre aceasta: „Domnul este în Templul Lui cel Sfânt, Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc, şi pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor.” Psalmi 11:4. „Cel ce şede în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei.” Psalmi 2:4. Aşa cum ne învaţă Isus (vezi Matei 3:2; 6:13; 13:43; 21:43), IEHOVA locuieşte în Împărăţia Sa. Aşadar, „casa Tatălui”, casă în care sunt mai multe locaşuri, este Împărăţia lui Dumnezeu, aceeaşi cu Împărăţia cerurilor sau Împărăţia Tatălui. Să căutăm câteva locaşuri în această Împărăţie. Proorocul Isaia, spune: „Aşa vorbeşte Domnul: „Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele! Ce casă aţi putea voi să-Mi zidiţi, şi ce loc Mi-aţi putea voi da ca locuinţă?” Isaia 66:1. Iată, deja am găsit două astfel de locaşuri sau locuinţe: cerul şi pământul. O altă locuinţă despre care ne vorbeşte Biblia, o locuinţă nu tocmai plăcută dar există şi aceasta, este Locuinţa morţilor (vezi 1Samuel 2:6; Isaia 14:15). Să înţelegem bine! În această din urmă locuinţă, adică în Locuinţa morţilor trebuia neapărat să meargă Isus pentru a putea pregăti un loc veşnic pe pământ, ucenicilor şi nu numai. Despre Locuinţa morţilor, apostolul Petru ne spune: „…despre învierea lui Hristos a proorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor, şi trupul lui nu va vedea putrezirea.” Faptele Apostolilor 2:31. Cu toate că în Biblie aceste lucruri sunt exprimate clar, mulţi oameni confundă locul unde urma să meargă imediat Isus, adică în moarte, cu locul pe care Isus îl pregătea tuturor, prin moartea Sa. Locul pe care Isus îl pregăteşte este viaţa veşnică pe pământ şi nu în cer. Aici iar se face confuzie. Traducerea NTR, explică astfel: „Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus oare că Mă duc să vă pregătesc un loc?” Le-a spus mai dinainte Isus ucenicilor săi că El trebuie să moară? Au înţeles ei ce le spunea Isus? Evanghelistul Luca ne spune: Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece, şi le-a zis: „Iată că ne suim la Ierusalim, şi tot ce a fost scris prin prooroci despre Fiul omului, se va împlini. Căci va fi dat în mâna Neamurilor; Îl vor batjocori, Îl vor ocărî, Îl vor scuipa; şi, după ce-L vor bate cu nuiele, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.” Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri: căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei, şi nu pricepeau ce le spunea Isus. Luca 18:31 – 34. Evenimentele cu Isus s-au întâmplat întocmai, adică Isus a mers în mormânt, că dacă nu urmau să se întâmple aşa, Isus ne-ar fi spus. În acelaşi context, se spune: „Doamne” I-a zis Simon Petru „unde Te duci?” Isus i-a răspuns: „Tu nu poţi veni acum după Mine, unde Mă duc Eu; dar mai târziu vei veni.” V.36. Ce le spunea Isus insistent ucenicilor? Că unde urma El să meargă, adică în Locuinţa morţilor, ei nu puteau merge atunci. Chiar dacă şi-ar fi dat viaţa pentru El, ucenicii tot nu puteau merge cu El. De ce? Răspunsul este simplu. Isus trebuia să coboare în Locuinţa morţilor cu un preţ de răscumpărare, cu un sânge perfect, pentru toţi oamenii. Dacă sângele ucenicilor ar fi corespuns respectivei jertfe, desigur, nici nu mai trebuia ca Isus să mai vină pe pământ într-un corp uman. De aceea Isus le-a spus: „unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni”, dar mai târziu, fără ca să-şi depună şi ei sângele ca un preţ de răscumpărare pentru păcatele omenirii, ucenicii au mers şi ei în Locuinţa morţilor, aşa cum a spus Isus. Tot în această Evanghelie a lui Ioan, Isus ne vorbeşte şi despre locul unde urma să meargă El după ce va învia, adică la Tatăl: „Copilaşilor, mai Sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi, cum am spus Iudeilor că, unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum.” Ioan 13:33, (vezi şi 7: 33, 34; 8:21). Acolo, în acel loc, adică în ceruri, nici ucenicii, nici Iudeii şi nici altcineva nu pot merge. Acum, ajungem la controversata discuţie: unde le-a pregătit Isus un loc ucenicilor şi nu numai lor? Dacă Isus le-ar fi făcut ucenicilor afirmaţia: „Eu mă duc să vă pregătesc un loc”, după ce Isus a înviat din morţi, atunci se mai putea bănui că ar fi vorba de un mers la cer, cel puţin al ucenicilor, dar fiindcă le-a spus acele cuvinte înainte de patima Sa, este limpede că Isus se referea la moartea Sa şi că un locaş din cele mai multe locaşuri unde urma atunci să meargă era Locuinţa morţilor. Dar despre felul în care Isus urma să fie împreună cu ucenicii, aşa cum spune El în versetul 3, tot din context reiese foarte clar: „Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el.” Ioan 14:23. Prin jertfa lui Isus pe care a mers să o depună în Locuinţa morţilor, Isus a făcut posibilă intrarea oamenilor în Împărăţia lui Dumnezeu. Cu siguranţă, va veni vremea în care cei găsiţi vrednici, vor locui cu Isus în aceeaşi Împărăţie, Isus în ceruri, iar oamenii aici pe pământ. Dar de la învierea lui Isus şi până ce va sosi acel timp, Isus nu i-a mai lăsat singuri nici o clipă pe cei ai Lui. Le-a trimis Mângâietorul, care este un Duh de adevăr şi înţelepciune şi le-a făcut următoarea mărturisire: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” Matei 28:20b. Cu atât mai mult acum când Isus a revenit, credincioşii nu sunt lăsaţi nicidecum singuri. Aşadar, mai întâi Isus s-a dus în Locuinţa morţilor, iar prin moartea Sa „a pregătit un loc” pentru ca oamenii să poată trăi veşnic pe pământ, apoi S-a dus la Tatăl unde nimeni nu mai poate merge. Înainte de noul legământ, chiar de îndată ce omul a fost creat, locuinţa omului a fost pământul (Genesa 1:28), iar după noul legământ al lui Isus (Matei 26:28), locuinţa tuturor oamenilor vii rămâne aceeaşi, adică pământul, aşa cum ne spune apostolul Pavel: „El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbăind, cu toate că nu este departe de fiecare din noi.” Faptele Apostolilor 17:26, 27. Omul, din neştiinţa lui, nu va putea depăşi aceste hotare stabilite de Dumnezeu ca locuinţă a omului. Cei ce o fac dinadins, tot nu vor reuşi. IEHOVA, Dumnezeul cel drept, cel viu şi adevărat, să fie slăvit prin Fiul Său, Isus Hristos, în veci de veci! Data apariţiei: Aprilie 2013.