ŞAPTEZECI DE SĂPTĂMÂNI (Daniel 9: 24 – 27) Tot mai des se discută astăzi despre această profeţie, aceasta nu arată nicidecum timpul primei veniri a lui Isus ci arată cu precizie timpul celei de a doua venire. Fiţi înţelepţi! IEHOVA, Dumnezeul cel mare şi drept, să fie lăudat şi slăvit, pentru lumina pe care o trimite astăzi poporului Său, arătându-i dinainte timpul şi lucrurile hotărâte care au să se întâmple acestui popor. În timp ce proorocul Daniel se ruga acestui Dumnezeu pentru poporul său, un înger este trimis şi îi spune: „Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea. Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul, şi eu vin să ţi-l vestesc; căci tu eşti prea iubit şi scump. Ia aminte dar la cuvântul acesta, şi înţelege vedenia!” Daniel 9:22b, 23. Este corect să luăm aminte şi noi la acest „cuvânt” şi să-l înţelegem. Căutând să aflăm timpul când i s-a arătat proorocului Daniel această vedenie, nu ne legăm de datele istorice, rămâne la aprecierea fiecăruia acest timp, dar este sigur că proorocului Daniel i se dezvăluie această profeţie privind cele 70 de săptămâni, spre sfârşitul perioadei de robie. Dându-şi seama din prooroci de numărul anilor care trebuiau să treacă peste dărâmăturile Ierusalimului, şi văzând că aceşti ani sunt aproape scurşi, Daniel îşi întoarce „faţa spre Domnul Dumnezeu” rostindu-I o rugăciune aprinsă. Ca răspuns la această rugăciune, Dumnezeu, IEHOVA, îi descoperă vedenia lui Daniel. După cum s-a arătat prin alte teme (vezi tema „Ce spun proorocii?” nr. 1 şi prin broşura „Secerătorul” nr. 18 şi altele), noi ne găsim astăzi în acelaşi timp, adică spre sfârşitul celor 70 de ani de robie, spirituală de data aceasta, a poporului lui Dumnezeu, modern, din zilele noastre. Dorim dar să cunoaştem ce urmează? Să adresăm aceeaşi rugăciune lui IEHOVA, rugăciune pe care a adresat-o şi Daniel. Doar procedând în acest fel, Dumnezeu ne va lumina şi vom înţelege profeţia celor „70 de săptămâni”. O analiză atentă a versetelor 24 la 27 ale capitolului 9, ne ajută să înţelegem că şi celelalte vedenii ale lui Daniel din capitolele 7, 8, 11 şi 12 sunt într-o strânsă legătură şi au o continuitate. În acest fel putem înţelege timpul de împlinire a acestei profeţii. Toate religiile şi toţi înţelepţi care s-au legat să explice această profeţie, au aplicat-o primei veniri a lui Isus, aproape în totalitate. Ca să se dovedească a fi adevărate, explicaţiile trebuie să corespundă întocmai cu Biblia şi cu evenimentele întâmplate. Dacă urmăm exemplul proorocului Daniel, unindu-ne cu el în rugăciune, arătâdu-I lui IEHOVA starea noastră sinceră şi umilă, atunci sigur adevărul va răsări ca zorile. Watch Tower Bible and Tract Society explică în anul 1947 această profeţie în discuţie prin revista „Turnul de veghere” No.11, cu titlul „Şaptezeci de săptămâni”, după care revine cu această explicaţie prin cartea „Să acordăm atenţie profeţiei lui Daniel!”, care apare în limba română în anul 1999. Întrebarea firească este: De ce mai este nevoie de o nouă explicaţie, fiind date deja două, chiar de cei ce susţin că sunt astăzi poporul lui Dumnezeu, reprezentând Israelul spiritual? Fără să ţinem cont de alte multe explicaţii ale cărţii lui Daniel, pentru că toate dau aceeaşi explicaţie aproape identică, la fel şi aceste două variante ale societăţii Watch Tower, sunt identice, referindu-ne la cele trei perioade de timp arătate în profeţie şi la aplicarea lor, respectiv 7 săptămâni, 62 de săptămâni şi săptămâna a 70 - a. Dar evenimentele arătate în aceste explicaţii corespund întocmai cu profeţia biblică? Nu! Nu corespund, şi se pot puncta cel puţin patru greşeli majore, din care ne dăm seama că aplicarea acestei profeţii la acele timpuri este greşită, de unde şi necesitatea unei noi explicaţii care să corespundă întocmai. IEHOVA, Dumnezeul cel veşnic, care dă hrană „la vreme hotărâtă” (Matei 24:45c) poporului Său, să fie lăudat şi preamărit, mulţumindu-I Lui pentru aceasta! Să punctăm dar cele patru greşeli care se comit la interpretarea acestei profeţii: 1. Din traducerile de Biblii mai vechi de anul 1900, nu reiese că ar fi vorba de 70 de săptămâni de ani respectiv 490 de ani pentru derularea acestei profeţii, ci se spune simplu: 70 de săptămâni. 2. Perioada de reconstrucţie a „Ierusalimului” se arată a fi de 62 de săptămâni nu de 7 săptămâni. 3. Mesia Unsul apare după 62 de săptămâni, iar unsul este stârpit tot la 62 de săptămâni. Oricare ar fi explicaţia nu se admite că „Unsul” nu a făcut nici o activitate doar a apărut şi a dispărut, poate fi vorba atunci de doi Unşi şi unul va lua locul celuilalt? 4. Stârpirea unsului nu se face la jumătatea ultimei săptămâni, respectiv a 70-a ci după 62 de săptămâni; la jumătatea ultimei săptămâni sunt arătate alte evenimente. Cuvântul pentru reconstrucţia „Ierusalimului” fiind dat, ştiind începutul numărării celor 70 de săptămâni şi „lumina” privind această profeţie fiind dată, suntem datori ca această „lumină” să o lăsăm să strălucească, suntem datori să răspândim noua explicaţie a acestei profeţii, iar cei pricepuţi o vor înţelege (Daniel 12: 10c) şi vor începe lucrul restabiliri, reconstrucţia „Ierusalimului” spiritual! Profeţia celor „Şapte zeci de săptămâni” aduce o veste bună, de restabilire, sau una rea, de distrugere? Dacă analizăm evenimentele enumerate în versetul 24, vedem că este o veste de bucurie, de dorit pentru oamenii drepţi. Iată ce arată versetul: „Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale cele sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii vecinice, până la pecetluirea vedeniei şi proorociei, şi până la ungerea Sfântului Sfinţilor.” Fărădelegea de care vorbeşte îngerul lui Daniel era în popor de aproape 70 de ani, iar ca aceasta să ia sfârşit definitiv mai trebuiau doar 70 de săptămâni, adică un timp scurt relativ celor 70 de ani de robie. Logic, dacă cei 70 de ani de robie se termină cu cele 70 de săptămâni, este imposibil ca acestea să fie egale cu 490 de ani, adică de 7 ori mai mare decât întreaga perioadă de robie. Tot în acest timp de 70 de săptămâni trebuiau „ispăşite păcatele şi nelegiuirea”. Cu adevărat poporul spiritual a lui Dumnezeu a făcut multă fărădelege şi nelegiuire, motiv pentru care l-a lăsat Dumnezeu să cadă în această robie a „Babilonului” modern. Despre aceste nelegiuiri vorbesc des proorocii. Iată câteva exemple: Ţefania 3:11,12; Isaia 64:9; Ezechiel 20: 4, 7,8. Dacă în acest timp poporul lui Dumnezeu de astăzi trebuie să-şi ispăşească păcatele şi nelegiuirea, aceasta înseamnă că în curând poporul va fi liber, robia va lua sfârşit, de aceea avem îndemnul: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” Apocalipsa 18:4b. Îndată ce poporul va fi liber are loc „aducerea neprihănirii veşnice”. În legătură cu această „neprihănire veşnică”, Domnul spune prin proorocul Isaia: „Iată ce vesteşte Domnul până la marginile pământului: „Spuneţi fiicei Sionului: „Iată, Mântuitorul tău vine; iată, plata este cu El, şi răsplătirile merg înaintea Lui. Ei vor fi numiţi „Popor sfânt, Răscumpăraţi ai Domnului.” Iar pe tine, te vor numi „Cetate căutată şi nepărăsită.” Isaia 62:11, 12. Iar în capitolul 60, versetul 21a, spune: „Nu vor mai fi decât oameni neprihăniţi în poporul tău…” Multe versete arată despre această „neprihănire veşnică” care se va instala în perioada celor 70 de săptămâni precum: Isaia 35:8, 52:1, Ioel 3:17 Apocalipsa 21:27 şi altele. Mai departe versetul 24 spune: „până la pecetluirea vedeniei şi proorociei…” Da, aşa cum arată acest verset, proorocului Daniel i se spune de mai multe ori să pecetluiască vedenia. Se poate citi Daniel 12:4, 9, şi 8:26. Dacă versetul 24 al capitolului 9 arată a se sfârşi timpul de pecetluire a vedeniei şi proorociei în cele 70 de săptămâni, după care ele ne mai fiind pecetluite, versetele 4, 9 şi 26 din capitolele 8 şi 12 arată aceasta spre „vremea sfârşitului” sau „vremi îndepărtate”. Dacă aproape toate explicaţiile ale acestei profeţi arată timpul de începere a împlinirii a fi 455 î.e.n. – 36 e.n., această perioadă este vremea sfârşitului? Nicidecum! Nu trăim noi aceste vremi ale sfârşitului? Sigur, da! Dovada în plus la cele ştiute până acum, că trăim vremurile sfârşitului, este şi aceasta că „pecetluirea vedeniei şi proorociei” ia sfârşit, iar această profeţie, destul de controversată, se înţelege clar, potrivind întocmai evenimentele cu profeţia chiar în timpul împlinirii ei. De ce i-ar fi poruncit Dumnezeu lui Daniel să pecetluiască cartea (Daniel 12:4) dacă cele 70 de săptămâni urmau să înceapă din anul 455 î.e.n.? De obicei Dumnezeu spune proorocilor: „Du-te şi strigă…” Un ultim lucru care este arătat în versetul 24 a se întâmpla în decursul celor 70 de săptămâni, este „ungerea Sfintei Sfintelor”. Referitor la aceste cuvinte unele traduceri ale Bibliei le arată la genul masculin, „Sfântul Sfinţilor”, iar unele le arată la genul feminin, adică „Sfânta Sfintelor”. Aşadar, această „ungere” se poate referi la o persoană numită Sfântul Sfinţilor sau la o încăpere (sau o clădire) numită Sfânta Sfintelor. Dacă „Unsul” este Isus Hristos, în afară de acest verset (Daniel 9:24), care se dovedeşte a nu se referi la Isus, nu avem nici o dovadă în care să fie numit Sfântul Sfinţilor, doar Sfântul. Mai găsim: Mesia, Cuvântul, Regele regilor şi altele. Dacă îngerul care-i vorbea lui Daniel Îl numeşte Unsul, deci înainte de începerea celor 70 de săptămâni (după explicaţiile existente înainte de 455 î.e.n.), nu mai era nevoie de o ungere a Lui în anul 29 e.n. şi nici nu se arată că ar fi avut loc o asemenea ungere, de aceea îngerul vorbeşte Mariei, mama lui Isus: „…De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35b), iar samariteanca răspunde lui Isus: „Ştiu”… „că are să vină Mesia (Unsul)” Ioan 4:25. Referindu-ne la „Sfânta Sfintelor”, aceasta o găsim atât la cortul întâlnirii făcut de Moise în pustie (Exod 26:33), cât şi la Templu făcut de împăratul Solomon (1Împăraţi 6:16). Despre care ungere vorbeşte profeţia că va avea loc: a cortului sau a Templului? Acestea au avut loc (Exod 30:26 şi 2Cronici 5:2 – 14) cu mult timp înainte de anul 455 î.d.Chr. Templul literal rezidit după ieşire poporului lui Israel din robie a fost distrus definitiv în anul 70 d.Chr., dar profeţia vorbeşte de „aducerea neprihănirii veşnice” în legătură cu această ungere a „Sfintei Sfintelor”, deci aceasta nu va mai fi distrusă sau pătată cu ceva necurat niciodată. Da, această ungere a „Sfintei Sfintelor” urmează, ea va avea loc în viitor, eveniment cu care se sfârşesc cele „70 de săptămâni”. Dar ca această ungere să fie posibilă, „Sfânta Sfintelor” trebuie reconstruită, după cum primim porunca din partea Domnului, IEHOVA: „Acum fii tare, Zorobabel! Zice Domnul. Fii tare şi tu, Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot! Fii tare şi tu, tot poporul din ţară, zice Domnul, şi lucraţi! Căci Eu sunt cu voi, Zice Domnul oştirilor.” Hagai 2:4. Astfel „porunca” a fost dată, la fel şi „cuvântul a ieşit”, adică reconstruirea închinării curate, veşnice, trebuie începută numaidecât. Cine nu crede sau cine nu ar dori să vadă că: „Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi…”? Dacă acest lucru ni-l spune Domnul oştirilor se va întâmpla fără discuţie, dar mai spune: „în locul acesta voi da pacea...” Hagai 2:9. Aceasta este „neprihănirea veşnică”. Îndemnul, şi din partea noastră, către toţi aceia care cred că fac parte din „poporul Domnului”, Israelul spiritual, iudeu „în duh, nu în slovă” sătui fiind de nedreptate, „robi” oamenilor sau organizaţiilor în timp ce credeţi că sunteţi robii lui Dumnezeu, vă spunem: ieşiţi la lucru, eliberarea este aproape!! Se vede cu uşurinţă că aceste evenimente arătate în versetul 24 al profeţiei lui Daniel, sunt lucruri bune, de dorit pentru oamenii buni şi de aşteptat închinătorilor Dumnezeului adevărat. Acest verset arată spre o restabilire, care odată înfăptuită, va dura veşnic. Vechile explicaţii ale acestei profeţii arată contrar acestei restabiliri veşnice, anume: că „unsul” (Isus) va fi stârpit, că va fi nimicită „cetatea şi sfântul locaş” şi că va înceta „jertfa şi darul de mâncare”. Care este adevărul? Cel relatat în versetul 24 care anunţă acea restabilire veşnică în timpul celor 70 de săptămâni, sau cel relatat în versetele 26 şi 27, explicate ca fiind un dezastru pentru oamenii iubitori de dreptate? Să fim siguri că această profeţie nu se contrazice deloc, dar fiind explicată greşit pare acest lucru. Analizaţi cu atenţie următoarele versete ale acestei profeţii! Prima parte a versetului 25 spune: „Să şti dar, şi să înţelegi, că dela darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul…”. Ca să înţelegem corect această parte a versetului 25, trebuie să clarificăm: ce poruncă a fost dată, despre care „Ierusalim” este vorba şi despre care venire a „Unsuslui” este vorba, pentru că este numit şi „Cârmuitorul”. În ce priveşte „darea poruncii” traducerile arată în feluri diferite această expresie, anume: „de la darea poruncii”, „ieşirea poruncii”, „ieşirea cuvântului”, „aşezarea din nou” şi altele. Referitor la rezidirea Templului s-a dat o poruncă în acest sens (Ezra 6:3), dar în ce priveşte reconstruirea Ierusalimului nu găsim nici o poruncă de acest fel, afară de cea în discuţie, doar „scrisori” pentru ca Neemia să poată trece şi să primească lemne pentru construcţie (vezi Neemia 2:1-10). Aşadar, redarea corectă a acestei expresii este „ieşirea cuvântului”. Iată ce îi spune IEHOVA proorocului Ezechiel, referitor la aceasta: „Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt, care va ieşi din gura Mea, să-i înştiinţezi din partea Mea!” Ezechiel 3:17, (vezi şi Daniel 9:23a). La care Ierusalim se referă profeţia în discuţie? Punem această întrebare datorită faptului că Biblia foloseşte acest cuvânt, „Ierusalim”, atât în sens literal cât şi spiritual. Deosebim aceste sensuri? Două din aceste sensuri le găsim în „Pilda Agarei şi a Sarei” (Galateni 4:25, 26), Agar – Ierusalimul literal care era în robie, de data aceasta în robia imperiului Roman, şi „Ierusalimul cel de sus” care este slobod. Să analizăm câteva versete biblice: Osea 3:5: „După aceea, copiii lui Israel se vor întoarce, şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, şi pe împăratul lor David; şi vor tresări la vederea Domnului şi a bunătăţii Lui, în vremurile de pe urmă.” Mica 4:1 şi 3b: „În vremurile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni grămadă la el.” „Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; nici un neam nu va mai trage sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa să facă războiul…” Aceste versete potrivesc întocmai restabilirii arătată în versetul 24 (Daniel 9), dar nu potrivesc nicidecum Ierusalimului literal, pentru că ambele versete au timpul de împlinire „vremea sfârşitului”, iar din ultimul verset se mai înţelege că nu vor mai face război, iar versetul 4 spune „şi nimeni nu-l va mai tulbura”. Nici acestea nu potrivesc nicidecum Ierusalimului literal care s-a reconstruit înainte de Hristos, deoarece în anul 70 d.Chr. a fost distrus iar. Despre „Ierusalimul cel de sus” tot nu poate fi vorba de a fi reconstruit pentru că acest „Ierusalim” este „slobod”, el nu va fi rob niciodată, nici distrus. Despre acest „Ierusalim de sus” a vorbit Isus când a spus: Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer dela Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.” Apocalipsa 3:12. Apostolul Pavel ne descrie o categorie de oameni pe care îi numeşte „Iudei”: „Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu îşi scoate lauda nu dela oameni, ci dela Dumnezeu.” Romani 2:28, 29. (vezi şi Romani 9:2 şi Apocalipsa 2:9). Aceşti „Iudei” astfel descrişi sunt cei ce au primit învăţătura lui Hristos şi L-au urmat. Astfel de „Iudei” formează un „Ierusalim”. Acest „Ierusalim” cu „Iudeii” săi tăiaţi împrejur în inimă, a căzut în robia „Babilonului” modern şi au plătit fărădelegile cu 70 de ani de robie şi acest „Ierusalim” trebuie acum reconstruit, iar „Iudeii” care vor „birui”, vor forma „noul Ierusalim”. Din dezbaterea primei părţi a versetului 25 ne dăm seama că această profeţie nu se referă la prima venire a lui Isus, ci se referă la a doua Sa venire, de acea este numit „Cârmuitorul”. Acest nume este redat în mod diferit în traduceri: „domn”, „Prinţul”, „Conducătorul”, „Cel-Vestit”. Aceste nume nu puteau fi date lui Isus în timpul vieţii lui pe pământ, pentru că proorocul Isaia Îl descrie: „Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: nu şi-a deschis gura.” Isaia 53:7. Doar după înviere Isus spune: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” Matei 18:18b. Proorocii din vechime au vorbit mult despre Isus, viaţa şi faptele Lui de pe pământ, dar n-au precizat timpul venirii Lui. Singura înştiinţare „că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului” a avut-o Simeon (Luca 2:25, 26), iar trimitere la acest verset găsim la Isaia 40:1 unde spune: „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.” „Vorbiţi bine Ierusalimului, şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.” Isaia 40:1, 2. Putem întreba: a ieşit poporul lui Israel din robie odată cu prima venire a lui Isus? Nicidecum! Au continuat să fie robi imperiului Roman. Dar cu a doua venire, sigur robia poporului, spiritual de această dată, ia sfârşit şi nelegiuirea este ispăşită. Ce spune Biblia despre timpul venirii a doua a lui Hristos, şi ce drept avem să calculăm aceasta? Revenim la versetul 24 unde se spune: „până la pecetluirea vedeniei şi proorociei”. Dacă analizăm bine aceste cuvinte, acestea nu vor să spună că după cele 70 de săptămâni vedenia şi proorocia vor fi pecetluite, ci spun că doar atât vor mai fi pecetluite, ele fiind pecetluite de veacuri. Cel mai principal lucru descoperit în această vedenie şi proorocie este chiar timpul venirii lui Mesia, iar odată ce profeţia celor 70 de săptămâni se înţelege corect, a doua venire a Regelui Isus, Cârmuitorul, nu mai este o necunoscută!! Despre timpul şi ziua aceea Isus spune: „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni; nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” Matei 24:36. Cu adevărat „ziua” şi „ceasul” acela au fost o taină, pecetluite o vreme, „zi” despre care apostolul Pavel spune: „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru că ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.” 1Tesaloniceni 5:4. Despre acea taină spune apostolul Ioan: „…şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nici o zăbavă, ci că în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi proorocilor.” Apocalipsa 10:6, 7. Ştiind aceste lucruri este uşor să aflăm care este această taină. Iată ce se arată despre îngerul al şaptelea: „ Îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.” Apocalipsa 11:15. Când Împărăţia lumii va trece în mâinile lui Isus Hristos, înseamnă că El este prezent, atunci venirea Sa nu mai este o taină! Vedenia nu mai este pecetluită. Atenţie! Acest al şaptelea înger va suna din trâmbiţă după ce „îşi vor isprăvi mărturisirea” cei doi martori, dar ei şi-au isprăvit deja mărturisirea, ei aşteaptă acum ca „duhul de viaţă de la Dumnezeu” să intre în ei. Sunteţi pregătiţi pentru a auzi al şaptelea sunet de trâmbiţă!? Din versetul 25, reiese clar perioada de reconstrucţie a „Ierusalimului”, adică 62 de săptămâni, timp în care „pieţele şi gropile vor fi zidite din nou”. Dacă analizăm versetul 8 din Apocalipsa capitolul 11, în loc de „piaţa cetăţii” găsim „uliţa cetăţii”. Putem fi siguri că în această perioadă de timp, de 62 de săptămâni, acei „biruitori” de care a vorbit Isus în Apocalipsa 3:12 şi 15:2, vor ieşi la iveală pe uliţele „Ierusalimului” sau în piaţa lui. Dacă trupurile „celor doi martori” biruiţi şi omorâţi de „fiară” se găsesc „în piaţa cetăţii” sau „în uliţa cetăţii”, în timpul vieţii lor nu tot în piaţa cetăţii au fost pentru a-şi isprăvi mărturisirea lor? Ba da, tot acolo au fost şi înainte de a fi omorâţi, tot acolo va fi şi clasa „Ioan” care primeşte cărticica DESCHISĂ din mâna îngerului, cu porunca: „Trebuie să prooroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi.” Apocalipsa 10:11. (În ce priveşte identitatea celor „doi martori”, lucrarea „Ilie”, acest subiect s-a dezbătut pe larg în broşura „Secerătorul” nr. 25 partea a doua şi în tema „Ce spun proorocii?”) Pieţele sau uliţele Ierusalimului vor fi zidite din nou prin faptul că începe să se găsească din nou adevăr curat, fără pic de compromis. La fel este şi cu „gropile” sau fântânile în care de multă vreme nu a mai fost apă (Ieremia 38:6), doar noroi. Câtă vreme fântânile au fost dărâmate, era sursă de apă la „marea Babilonului” şi la „râul cel mare Eufrat”. Îndată ce acestea sunt refăcute „marea Babilonului” şi „râul cel mare” vor seca (vezi Ieremia 51:36 şi Apocalipsa 16:12). Adevărul care se va strânge la „Ierusalim” va forma un „zid”, ţinând la distanţă „proorocul mincinos”, dar toate aceste lucruri care se vor înfăptui în perioada celor 62 de săptămâni se vor face „în vremuri de strâmtorare”. La fel s-a întâmplat şi cu lucrarea „Ilie”, când „cei doi martori” au proorocit „îmbrăcaţi în saci”, de aceea avem promisiunea lui IEHOVA: „Căci Eu sunt cu voi” şi „Duhul Meu este în mijlocul vostru; nu vă temeţi!” Hagai 2: 4 şi 5. Având această promisiune din partea lui IEHOVA, aceste lucruri se vor împlini negreşit. După primele 7 săptămâni Isus nu putea să vină deoarece chiar El dă porunca înaintea venirii Sale: „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.” Matei 24:31. Putem înţelege că în perioada celor 62 de săptămâni „aleşii” vor fi adunaţi, după care va avea loc venirea „Unsului”, Mesia. Versetul 26 începe astfel: „După aceste şase zeci şi două de săptămâni, unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic.” Pare de neînţeles! Abia am terminat de dovedit că „Unsul”, Mesia, apare după cele 62 de săptămâni de reconstrucţie, şi versetul 26 începe chiar în acest fel: după aceste 62 de săptămâni, „unsul va fi stârpit”. Dacă ne referim la acelaşi „Uns” în ambele versete, acest lucru nu poate fi aplicat nici în timpul primei veniri a lui Isus, şi în nici un caz cu ocazia venirii Sale a doua. Biblia arată multe evenimente pe care Isus, Mesia, Cârmuitorul, le va face odată cu a doua Sa venire (Matei 24:36 – 46, 25: 31 – 46, Apocalipsa 19: 11 – 21, 20: 1 – 3, şi mult altele), mai mult decât atât Biblia nu mai arată despre vreo retragere a Sa, sau vreo stârpire. Odată ce-Şi va începe domnia va domni pentru totdeauna. Este sigur că această profeţie vorbeşte de doi „unşi”, anume la 62 de săptămâni Unsul Mesia apare şi tot în acelaşi timp „unsul” care „se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu” va fi stârpit, „pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.” 2 Tesaloniceni 2:4b şi 8b. Despre acest „uns” spune profeţia că „nu va avea nimic” sau „nu va avea nici un urmaş”. A fi stârpit şi a nu avea nimic este un eşec, o înfrângere totală. Despre Isus nu se poate spune acest lucru nici chiar la prima Sa venire, El a învins, dovada este învierea Sa. „Omul fărădelegii” când va fi stârpit împreună cu cei răi nu va mai avea nimic, aşa cum arată proorocul Maleahi: „…şi nu le va lăsa nici rădăcină nici ramură.” Maleahi 4:1c. Urmaşi literali nu a avut Isus în timpul vieţii sale pe pământ, Melhisedec reprezentându-L chiar pe El despre care se spune că era fără spiţă de neam (Evrei 7:3). Nu acelaşi lucru se poate spune despre urmaşii Lui spirituali. Iată ce spune proorocul Isaia despre aceasta: „…Dar după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.” Isaia 53: 10b. Atenţie! Acest „uns” care este stârpit la 62 de săptămâni nu este Isus Hristos în nici un caz. Versetul 26 continuă: „Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfântul Locaş…” Este clar că acest „Domn” care va veni este Însuşi Hristos. Poporul acestui Domn, va nimici cetatea şi sfântul Locaş. Să analizăm despre ce cetate este vorba şi ce locaş vor nimici ei? Cetatea Ierusalim abia îşi drese spărturile, nu despre această cetate este vorba! Aceasta înseamnă „aducerea neprihănirii veşnice”? De îndată ce este rezidită cetatea să fie dărâmată iarăşi? „Ierusalimul” simbolic a plătit pentru fărădelegile şi păcatele lui. Să urmărim câteva citate biblice care ne arată despre ce cetate este vorba aici: „Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea, şi întoarceţi-i de două ori cât faptele lei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!” Apocalipsa 18: 6. „Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut! Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, şi-i va zdrobi de stâncă!” Psalmul 137:8, 9. (vezi şi Ieremia 50:15 şi 16). Aceste versete clarifică care este cetatea care trebuie nimicită, aceasta a dus „Ierusalimul” spiritual în robie, iar „poporul” Domnului o va nimici îndată după cele 62 de săptămâni. Acest timp este aproape, mai sunt 62 de săptămâni, iar avertismentul dat mai sus trebuie luat în serios: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu…!” În vedenia cu berbecele şi ţapul (capitolul 8), Daniel vede un corn mic care: „S-a înălţat până la căpetenia oştirii, i-a smuls jertfa necurmată, şi i-a surpat locul locaşului său celui sfânt.” (versetul 11). Religia Martorilor lui Iehova, explică aceste vedenii ale lui Daniel inclusiv versetul 14 care arată timpul în care sfântul Locaş rămâne dărâmat, anume 2300 de seri şi dimineţi, aplicându-le secolului XX, 1 sau 15 Iunie 1938, până la 22 Octombrie 1944 (Vezi cartea „Să acordăm atenţie profeţiei lui Daniel” pag. 178). Da, aici au o parte de dreptate, în sensul că distrugerea sau călcarea „sfântului Locaş” nu a avut loc în Ierusalimul antic ci în mijlocul acestui popor care poartă numele Domnului, IEHOVA, iar cele „2300 de seri şi dimineţi” sunt calculate corect în broşura „Secerătorul” nr. 18. După cum vedem în versetul citat mai sus, „jertfa necurmată” nu a fost distrusă ci „smulsă”, luată cu forţa şi aşezată în alt templu, despre care se spune că: „A ajuns un locaş al dracilor…” Apocalipsa 18:2b. Acest „templu” sau „locaş” va fi distrus în curând de poporul Domnului care va veni. Distrugerea aceasta va fi „ca un potop”, va decurge rapid şi pe neaşteptate, cum ne arată apostolul Pavel: „Când vor zice. „Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare.” 1Tesaloniceni 5:3. Chiar dacă arătăm împlinirea acestei părţi a profeţiei în viitor, după numărarea săptămânilor de la „ieşirea cuvântului” pentru rezidirea „Ierusalimului”, aceasta se va împlini negreşit, iar războiul care se va da împotriva acestui „uns”, care este cel mai bine reprezentat de „unşii” Organizaţiei religioase a martorilor lui Iehova, va ţine până nu va rămâne nimic de el, „nici rădăcină nici ramură”. Versetul 27 începe astfel: „El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână…” Acest legământ îl va face desigur „Domnul” sau „Unsul” care va veni, unsul cel stârpit nu mai poate face nimic. Ce legământ va face acest „Uns” este clar arătat de prooroci: „În zilele acelea, în vremurile acelea, zice Domnul, copiii lui Israel şi copiii lui Iuda se vor întoarce împreună; vor merge plângând şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor. Vor întreba de drumul Sionului, îşi vor întoarce privirile spre el, şi vor zice: „Veniţi să ne alipim de Domnul, printr-un legământ vecinic care să nu fie uitat niciodată!” Ieremia 50: 4, 5. Îndată întorşi din robie, IEHOVA vorbeşte acestui popor, Israelului spiritual: „Ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor.” „Voi încheia cu ei un legământ vecinic, că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine, şi le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine.” Ieremia 32: 38, 40. Mai mult decât atât, de acest legământ au parte toate popoarele flămânde şi însetate după adevăr căci Domnul IEHOVA a spus: „Luaţi aminte, şi veniţi la Mine, ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi; căci Eu voi încheia cu voi un legământ vecinic, ca să întăresc îndurările Mele faţă de David.” Isaia 55:3. Se vede desluşit că nu este vorba de a păstra un legământ în vigoare ci aşa cum spun cele mai multe traduceri „va face un legământ cu mulţi”. Acest legământ nu se face doar pentru o săptămână, nu aceasta vrea să arate versetul, ci timpul în care se va face, adică imediat după venirea „Unsului” Isus Hristos şi acest legământ va fi veşnic după cum s-a arătat şi în versetul 24 despre „aducerea neprihănirii veşnice”. Odată cu a doua prezenţă lui Isus, se mai arată în versetul 27 al profeţiei, că „va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare”, anume la jumătatea ultimei săptămâni. Aceste jertfe şi daruri de mâncare sau ofrande, nu sunt pentru noul Templu sau pentru noua cetate „Ierusalim”. Acestea se aduc în cetatea şi locaşul pe care „poporul Domnului care va veni” le va distruge, dealtfel nici nu vor mai avea nevoie de ele. Aceste jertfe şi daruri de mâncare (ofrande), care vor înceta, se aduc astăzi în cetatea care se cheamă „WATCH TOWER BIBLE AND TRACT SOCIETY” , de mii de reporteri, trimişi speciali, şi mii de voluntari. Despre sfârşitul acestora vorbeşte pe larg apostolul Ioan în Apocalipsa capitolul 18, de la versetul 7 la 24. Felul în care sunt descrise de Ioan nu mai au nevoie de comentarii. Odată ce aceste jertfe şi daruri de mâncare vor înceta apa „râului cel mare, Eufrat”, tulbură fiind, va seca. Aceasta se va întâmpla „ca să fie pregătită calea împăraţilor, cari au să vină din Răsărit”. Apocalipsa 16:12. Aşteptaţi venirea acestor „împăraţi”? Le veţi primi învăţătura? Domnul, IEHOVA, a mai „Sculat pe cineva dela miazănoapte, şi vine de la răsărit; el cheamă Numele Meu…” (Isaia 41:25), dar pe acesta oamenii nu l-au primit „şi au făcut cu el ce au vrut” (Matei 17: 12), chiar dacă chema Numele Domnului. Este vorba de lucrarea „Ilie”, dar consecinţele refuzului ei şi a „împăraţilor” care urmează să vină în curând sunt grave. Isus va spune acestora: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic…” Matei 25:41b. Profeţia se încheie astfel: „şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.” Aceasta nu vrea să arate că această urâciune se va aşeza în templu în ultima săptămână sau la jumătate săptămâna, ci arată că în timpul derulării profeţiei aceasta va fi deja în templu. Despre aceasta Isus vorbeşte, arătând evenimentul a se întâmpla înaintea venirii Sale: „De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit proorocul Daniel, „aşezată în locul sfânt” – cine citeşte să înţeleagă!” – Matei 24:15. Şi apostolul Pavel vorbeşte în a doua epistolă a sa către Tesaloniceni de „lepădarea de credinţă şi descoperirea omului fărădelegii” care „se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu”, înainte de venirea Domnului Isus, dar Isus îl va spulbera cu arătarea venirii Sale, după cum s-a citat mai sus. (2Tesaloniceni 2:1-9). Să fim siguri că îndată după venirea lui Isus, „prăpădul hotărât” „ va cădea asupra celui pustiit”. Acestea sunt cele şaptezeci de săptămâni. În concluzie să facem o scurtă recapitulare şi un calcul simplu. Poporul care poartă Numele Domnului, IEHOVA, Israelul spiritual, trebuie să treacă prin 70 de ani de belşug apoi prin 70 de ani de foamete spirituală, aceştia fiind aproximativ în 1872 – 1942 şi 1942 – 2012. Aceşti 70 de ani de foamete spirituală sunt 70 de ani de robie spirituală, adică un timp în care IEHOVA nu vorbeşte poporului Său. Spre sfârşitul celor 70 de ani de robie se hotărăsc 70 de săptămâni în care poporul trebuie să revină la starea dinainte de robie (chiar o slavă mai mare). Aceste 70 de săptămâni sunt împărţite în trei perioade: 7, 62 şi o săptămână. În primele 7 săptămâni nu se arată a se întâmpla vreun eveniment. În cele 62 de săptămâni se reconstruieşte „Ierusalimul”. După cele 62 plus cele 7 din înainte, deci 69, vine Mesia „Unsul”. Tot în acel timp, pretinsul uns este stârpit şi i se nimiceşte cetatea şi locaşul. În ultima săptămână Hristos, Mesia, face legământ trainic cu credincioşii care-I aşteaptă venirea, iar la jumătatea ultimei săptămâni jertfele şi darul de mâncare aduse cetăţii şi unsului stârpit încetează. Acum, dacă „cuvântului pentru reconstrucţia Ierusalimului” a „ieşit” în jurul datei de 9 Noiembrie 2009, primele 7 săptămâni se sfârşesc în jurul datei de 27 Decembrie 2009, perioadă în care profeţia este înţeleasă corect. Aşadar cele 62 de săptămâni se împlinesc în jurul datei de 24 Aprilie 2011. Cu ochii credinţei, se va vedea atunci prezenţa Sa. Ultima săptămână se încheie în jurul datei de 1 Mai 2011. La început proorocul Samuel nu a cunoscut cuvântul Domnului când îl chema, iar preotul Eli îl învaţă (1Samuel 3: 4 – 9), fiind în cauză, dăm o marjă de eroare de 5 zile în acest calcul. Proorocul Daniel, tâlcuindu-i visul lui Nebucadneţar despre copacul cel mare îi spune: „Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmaşii tăi, şi tâlcuirea lui pentru potrivnicii tăi!” Daniel 4: 19c. Pentru Numele pe care-l poartă acest popor, Israelul spiritual, numele de Martori ai lui Iehova, am spune acelaşi lucru despre ei, anume: ca acele 70 de săptămâni profeţite de Daniel, să le împlinească vrăşmaşilor lor, dar după cum Nebucadneţar a împlinit întocmai visul cu copacul cel mare, fiind în defavoarea lui, şi acest popor va împlini întocmai cuvântul ieşit de la Domnul. Să privim cu seriozitate această profeţie, iar ca un ultim îndemn din acest articol spunem: „Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?” „De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi depărtaţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.” 2Corinteni 6:15, 17 şi 18. IEHOVA, Dumnezeul oştirilor, care ne ajută să pricepem cuvântul Său, să fie lăudat şi preamărit pentru aceasta în veci de veci. Data apariţiei: decembrie 2009 Revizuită în iulie 2010 pentru a se putea traduce în alte limbi.