O HRANĂ SĂNĂTOASĂ - CUM O DEOSEBIM? ”Căci urechea deosebește cuvintele, cum gustă cerul gurii bucatele” Iov 34:3 Chiar de la început dorim să specificăm faptul că în această temă este vorba de hrana spirituală şi nu de cea literală. Dacă hrana literală se poate clasifica în bună şi rea, cu atât mai mult se poate clasifica cea spirituală, pe care dacă o consumăm ne poate, fie să ne scrie în cartea vieţii, fie să ne taie dreptul de la pomul vieţii; nu doar să ne lungească zilele sau să ni le scurteze, cum face hrana literală. Biblioteca cu scrieri biblice, cu hrana spirituală, este foarte vastă, deci nu este chiar foarte simplu de ales dintr-un munte de literatură doar ce este bun (1Tesaloniceni 5:21). Societatea Watch Tower pretinde că doar literatura editată de „sclav” este cea sănătoasă. Să vedem cum o putem clasifica, apoi vom reveni cu dovezi şi exemple: - O hrană sănătoasă aduce întotdeauna cinste, laudă şi slavă lui IEHOVA. - O hrană sănătoasă, atunci când este încercată, se dovedeşte a fi aur curat. - O hrană sănătoasă este întotdeauna în conformitate cu Biblia. - O hrană sănătoasă nu învaţă închinarea la alţi dumnezei. - Hrana sănătoasă are duhul adevărului. - Hrana sănătoasă duce la viaţă veşnică. - Hrana sănătoasă ne face liberi, cea nesănătoasă ne face robi. - O hrană nesănătoasă provine din pântecele omului şi nu de la Dumnezeu. - O hrană nesănătoasă aduce tortură psihică, frică şi ameninţare. În prima Epistolă a lui Ioan, capitolul patru, de la versetul întâi, găsim scris: „Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.” 1Ioan 4: 1 – 3. Iată că şi din aceste versete reiese că avem dreptul de a cerceta ceea ce ni se spune. Nimeni, oricât s-ar crede de important, fie om sau organizaţie, NU poate să ne ia dreptul de a cerceta hrana spirituală pe care dorim să o consumăm. Biblia, în întregime, este o „hrană” sănătoasă. În ea găsim nenumărate dovezi în care se aduce laudă, cinste şi slavă lui IEHOVA (Psalmii, Isaia 6:3; Apoc. 5:13). La fel trebuie să fie orice scriere biblică, să aducă laudă, cinste şi slavă lui IEHOVA, în caz contrar se clasifică ca fiind o învăţătură nesănătoasă. Să dăm un exemplu: În urmă cu ceva timp, în localitatea Baia Mare, a avut loc un grav accident de circulaţie. O fată, martoră a lui Iehova, a fost lovită de o maşină şi la scurt timp a decedat. Rudele, tot martori ai lui IEHOVA, n-au acceptat să i se transfuzeze sânge. Pe site-ul unde a fost publicată ştirea (eMM.ro), de obicei la un astfel de accident sunt vreo 10 cel mult 20 de comentarii, însă de data aceasta s-au depăşit 150 de comentarii. Partea rea este că cele mai multe comentarii au adus hulă şi ocară lui IEHOVA cu toate că El nu este vinovat. IEHOVA nu a interzis niciodată transfuzia de sânge, însă doctrina Martorilor lui Iehova privind acest subiect este complet greşită. Prin a te feri de sânge (Fapte 15:29), ceea ce înseamnă să nu ucizi, ei interpretează să nu dai şi să nu primeşti sânge. Complet greşit! Pe lângă faptul că în urma acestei doctrine greşite mor mii de martori, Numele IEHOVA este vorbit de rău. Iată, o astfel de „hrană”, care nu aduce cinste şi slavă lui IEHOVA, nu este sănătoasă! Într-o hrană sănătoasă nu trebuie să existe impurităţi sau zgură. În Biblie, hrana spirituală este asemănată cu floarea făinii, ape limpezi, vinuri vechi şi bine limpezite, aur argint şi pietre scumpe. Într-adevăr, pe la sfârşitul secolului XIX după ce poporul lui IEHOVA a ieşit din figuratul „Egipt”, a avut parte de astfel de hrană, limpede şi fără zgură. Pe atunci, ei au înţeles importanţa jertfei de răscumpărare depusă de Isus, au înţeles că botezul trebuie făcut la vârsta maturităţii, au înţeles că nu există chin veşnic în iad, şi multe altele. Asemenea învăţături au fost şi sunt întotdeauna „aur curat”. Oricât şi oricând s-ar “încerca în foc” o astfel de învăţătură, din ea nu va rezulta niciodată nici un pic de zgură, însă Biblia ne arată că poporul Domnului nu se va mulţumi doar cu o astfel de învăţătură curată ca aurul, ci după o vreme de belşug spiritual poporul se va îngâmfa (Deuteronom 32:15) şi-şi va da învăţături după poftele lor (2Timotei 4:3). De aceea proorocul Ieremia ne spune plângând: „Vai! cum s-a înnegrit aurul, şi cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele Sfântului Locaş pe la toate colţurile uliţelor! Cum sunt priviţi acum fiii Sionului, cei aleşi şi preţuiţi ca aurul curat altă dată, cum sunt priviţi acum, vai! Ca nişte vase de pământ, şi ca o lucrare făcută de mâinile olarului!” Plângerile lui Ieremia 4:1, 2. Să luăm o învăţătură pe care nu a dat-o IEHOVA, ci au dat-o cei ce s-au pus conducători peste poporul Său şi să o încercăm în foc. De exemplu, explicaţia pe care o dă Societatea Watch Tower versetului 34 din Matei 24. De şapte ori a fost trecută prin foc explicaţia acelui verset dar niciodată n-a ieşit „aur”. De şapte ori a modificat Societatea Watch Tower această învăţătură dar n-a reuşit niciodată să dea o interpretare corectă, doar zgură. Şaptezeci de ani au trebuit să treacă peste popor şi să ţină acest mare necaz în care IEHOVA nu vorbeşte poporului Său, pedepsindu-l în acest fel (Ieremia 29:10), apoi „aurul” îşi va recăpăta valoarea (Isaia 60:17). Slăvit să fie IEHOVA că cei 70 de ani au trecut deja şi acum primim din nou ca hrană aur curat, nu de la Societatea Watch Tower şi nici de la al ei „corp de guvernare”, ci direct de la IEHOVA prin Domnul Isus Hristos. De multe ori, fie în scris fie verbal, auzim afirmaţia: „IEHOVA nu lucrează cu persoane individuale.” Este aceasta o hrană în conformitate cu Biblia? Avem dreptul să verificăm această afirmaţie? Bineînţeles că avem acest drept. Afirmaţia aceasta a ajuns un „şlagăr” pentru Martorii lui Iehova şi o folosesc în anumite împrejurări cu scopul de a produce senzaţie, dar haideţi să verificăm ce spune Biblia: „Dacă dă El pace, cine poate s-o turbure? Dacă Îşi ascunde El Faţa, cine poate să-L vadă? La fel se poartă fie cu un popor, fie cu un om…” Iov 34:29. Iată că IEHOVA lucrează la fel de bine fie cu un popor fie cu un om. Ori dacă mai răsfoim puţin Biblia, găsim că de cele mai multe ori Dumnezeu a trimis oameni singuri, să strige împotriva poporului Său, să-l mustre sau să-l conducă. Exemple fiind proorocii: Moise, Ilie, Isaia, Ieremia, Iona, etc. Deci, se vede bine că afirmaţia de mai înainte, cum că IEHOVA nu lucrează cu persoane individuale, nu este biblică. O hrană sănătoasă nu învaţă închinarea la alţi dumnezei. Primele trei porunci din cele zece (Exodul 20:2 – 7), porunci care nu au fost niciodată abrogate, dimpotrivă, au fost întărite ( Matei 22: 37, 38), trebuie respectate. Prin urmare, orice învăţătură care fie făţiş sau pe furiş, lansează alţi dumnezei, „dumnezei noi veniţi de curând” (Deuteronom 32:17), este o învăţătură nesănătoasă! Nici o broşură, carte sau revistă, fie ea şi „Turnul de veghe” nu trebuie pusă mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu – Biblia. Cei ce editează astăzi revista „Turnul de veghe”, conducătorii Societăţii Watch Tower, se pun făţiş mai presus de Dumnezeu (2Tesaloniceni 2:4), dându-se drept Dumnezeu. Toţi cei ce pun mai mult preţ pe învăţătura acestui „corp de guvernare”, desconsiderând ce porunceşte adevăratul Dumnezeu în legile Sale, se închină la alţi dumnezei. Acesta este un mare păcat! Hrana sănătoasă are duhul adevărului. Ca o învăţătură să aibă duhul adevărului, adică Duhul lui Hristos, trebuie să rămână întotdeauna în picioare, adică să rămână întotdeauna adevărată. Isus Hristos ne dă un exemplu asemănător şi zice: „De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.” Matei 7:24. Tot la fel trebuie să fie şi hrana spirituală pe care o consumăm, trebuie să fie zidită pe stâncă. Dacă hrana spirituală nu are temelie, ea va rezista doar până vin nişte „şuvoaie”, care o vor dărâma. De exemplu, doctrina privind venirea lui Hristos în anul 1914, este o doctrină gata să se prăbuşească, aceasta este dovada că respectiva doctrină nu are duhul adevărului. Nimănui nu i se permite să fie cu nebăgare de seamă cu hrana spirituală pe care o consumă şi apoi îi dă crezare, mai ales cu învăţătura pe care o dă altuia (Ieremia 48:10; 1Timotei 4:13). O hrană spirituală sănătoasă, care aduce cinste şi slavă lui IEHOVA ne va îndruma întotdeauna spre viaţa veşnică. O hrană sănătoasă, curată, fără zgură sau alte impurităţi, la fel ne va îndruma întotdeauna spre viaţa veşnică. O hrană bolnavă, care ne învaţă ce nu este scris în Biblie sau care ne îndeamnă să ne închinăm la alţi dumnezei, fie ei oameni împietriţi în a se închina „fiarei” – conducătorii Societăţii Watch Tower (dumnezei de piatră), broşuri, cărţi, sau reviste (dumnezei de lemn, Deuteronom 28:36), o astfel de hrană va face să ne pierdem dreptul la viaţă veşnică. Iată, o hrană spirituală sănătoasă a dus la eliberarea poporului lui Dumnezeu din figuratul „Egipt”, ajutaţi fiind de pastorul Russell, iar pe urmă, după ce poporul a consumat o hrană bolnavă, a ajuns să fie rob în „Babilon”, de aceea sună acum porunca din partea lui IEHOVA: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” Apocalipsa 18:4b. Dacă dorim să fim din nou liberi, va trebui să ne debarasăm de toată învăţătura babilonică, încurcată şi fără logică şi să păstrăm doar ce este bun. În mod contrar, riscăm să fim „loviţi” cu urgiile cu care va fi lovit „Babilonul”. Observăm că de cele mai multe ori, oamenii nu folosesc cele mai bune criterii pentru a deosebi o hrană spirituală sănătoasă de una toxică. În loc să fim întrebaţi dacă putem dovedi cu Biblia ceea ce susţinem, mai degrabă suntem întrebaţi: câţi sunteţi…? Pentru fiecare din voi, ce contează mai mult: un adevăr spus de unul singur sau o minciună spusă de mai mulţi? Multă învăţătură ieşită din pântecele omului (Mica 2:11; Isaia 30:10), sau puţină şi sigură transmisă de Dumnezeu prin proorocii care şi-au lăsat consemnul în Scripturi? Să-şi aleagă fiecare răspunsul convenabil. Un ultim criteriu pe care dorim să-l analizăm, este „hrana” care aduce tortură psihică, chiar şi ameninţare. Desigur, o astfel de hrană spirituală nu este sănătoasă. La acest criteriu inundă exemplele. Este suficient să răsfoim revista „Turnul de veghe” de anul trecut, 2014 şi de anul acesta (vezi „Turnul de veghe” din Mai 2015), şi vom găsi o mulţime de exemple în care Societatea Watch Tower îşi torturează psihic adepţii cu sfârşitul lumii, cu refugiul lor în sălile regatului (la comanda „sclavului”), cu tortura celor ce îndrăznesc să părăsească respectiva societate şi multe ameninţări şi restricţii. Să ştie bine toţi şefii Societăţii Watch Tower, că cei ce îi arată cu degetul pe drept, cei ce le arată toate greşelile pe care ei le fac, nu sunt din „ceata lui Core”, pentru că aceşti şefi s-au pus ei singuri stăpâni peste poporul Domnului şi nu Domnul i-a pus, mai mult decât atât, cei ce arată că poporul „a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui” (Deutronom 32:15), că poporul cu conducătorii lui „L-au întărâtat la gelozie prin dumnezei străini” (32:16), că „au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei” (32:17), că „ei sunt un neam care şi-a pierdut bunul simţ” (32:28), aceştia nu fac altceva decât să cânte „Cântarea lui Moise” (Deuteronom 31:19, Apocalipsa 15:3), aceştia au biruit sistemul Watch Tower, sistem pe care Biblia îl numeşte „fiară”(Apocalipsa 13:1, 11; 17:3). În încheiere, dorim să cităm mai multe versete care ne dau acest drept de a cerceta orice hrană spirituală înainte de a-i da crezare. Să readucem în atenţie aceste versete: „Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi. 1Ioan 4:1 „Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Nu vă lăsaţi amăgiţi de proorocii voştri, care sunt în mijlocul vostru, nici de ghicitorii voştri; n-ascultaţi nici de visătorii voştri, ale căror visuri voi le pricinuiţi! Căci ei vă proorocesc minciuni în Numele Meu. Eu nu i-am trimis, zice Domnul.” Ieremia 29:8, 9. „Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.” Matei 24:4. „Ci cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun.” 1 Tesaloniceni 5:21 „Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.” Faptele Apostolilor 17:11. „…ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire…” Efeseni 4:14 „Încetează, fiule, să mai asculţi învăţătura, dacă ea te depărtează de învăţăturile înţelepte.” Proverbe 19:27 Slăvit, lăudat şi preamărit să fie IEHOVA, căci în aceste timpuri Îşi aduce iarăşi aminte de noi, Îşi întoarce faţa către noi şi ne trimite din belşug hrană spirituală sănătoasă. Gustaţi şi faceţi deosebire între „bucate”! Slăvit să fie El în veci de veci! Data apariţiei: Februarie 2015